Iohannis a vorbit la telefon cu președintele Franței. Discuții despre epidemia de Covid-19

Emmanuel Macron, Klaus Iohannis
Getty

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul său francez, Emmanuel Macron, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

 

"Pe fondul crizei provocate de răspândirea la nivel global a noului coronavirus, care afectează deopotrivă Franţa şi România, Preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti înregistrate, arătând că ţara noastră este deplin solidară cu poporul francez în aceste momente dificile", arată Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a exprimat convingerea că România şi Franţa vor depăşi această criză şi vor putea să-şi reconstruiască economiile naţionale în beneficiul cetăţenilor din cele două state.

El a subliniat caracterul special, istoric, al relaţiilor franco-române, fundamentate pe Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări, care a fost reconfirmat la cel mai înalt nivel prin semnarea, în noiembrie 2018, a Declaraţiei Politice dintre România şi Franţa.

Citește și
Test
Francezii au creat un test care arată gradul imunităţii la Covid-19
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit Franţei pentru ajutorul oferit în repatrierea cetăţenilor români aflaţi în state din afara Uniunii Europene.

De asemenea, şeful statului a prezentat omologului său măsurile luate de ţara noastră pentru identificarea şi tratarea persoanelor infectate cu coronavirus. În acest context, a subliniat că în România numărul persoanelor infectate şi al celor care au decedat este încă în creştere şi că, potrivit experţilor, în ţara noastră încă nu s-a atins vârful epidemiei.

Preşedintele Iohannis s-a referit şi la importanta comunitate românească din Franţa, ai cărei membri au dovedit solidaritate cu poporul francez. El a subliniat implicarea în eforturile de combatere a epidemiei de COVID-19 în Franţa a unui număr semnificativ de cadre medicale aparţinând comunităţii româneşti.

Şeful statului a evidenţiat necesitatea unui răspuns european solid, organizat şi solidar la nivelul Uniunii Europene. În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că trebuie acţionat în comun pentru a se construi un sistem de sănătate puternic şi sustenabil la nivelul UE.

"În ceea ce priveşte măsurile luate la nivel european cu privire la relansarea economiilor statelor membre, preşedintele României a arătat că aşteaptă cu interes propunerile pe care Comisia Europeană urmează să le facă în perioada următoare cu privire la viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 şi la Fondul de redresare economică", mai arată Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Specialist boli infecțioase:
Specialist boli infecțioase: "Povestea celui de-al doilea val e o fantezie". Cum va evolua pandemia

Declarațiile autorităților franceze privind un al doilea val de infectări cu noul coronavirus, în cazul unei relaxări a măsurilor de relaxare, sunt contrazise de un medic francez, Didier Raoult, specializat în boli infecțioase, scrie publicația Le Libre.

Francezii au creat un test care arată gradul imunităţii la Covid-19
Francezii au creat un test care arată gradul imunităţii la Covid-19

Laboratorul francez de vaccinuri Pasteur-TheraVectys anunţă că a creat un test seriologic capabil să precizeze gradul imunităţii bolnavilor vindecaţi de covid-19, relatează Libération.

Franța limitează vânzarea plasturilor cu nicotină, după ce un studiu a arătat că ar putea proteja împotriva coronavirusului
Franța limitează vânzarea plasturilor cu nicotină, după ce un studiu a arătat că ar putea proteja împotriva coronavirusului

Autoritățile francize au limitat vânzările de substitute nicotinice, după ce o cercetare recentă a sugerat că această substanţă ar putea oferi o oarecare protecţie împotriva coronavirusului.

Cercetători francezi: Fumatul ne-ar putea proteja împotriva infecției cu noul coronavirus
Cercetători francezi: Fumatul ne-ar putea proteja împotriva infecției cu noul coronavirus

Nicotina ar putea avea un efect protector împotriva infecţiei cu noul coronavirus, sugerează o echipă de cercetători din Franţa.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.