Guvernul pregătește măsuri speciale pentru organizatorii de concerte și evenimente culturale

concert rock
Cristian Matei

Guvernul pregătește măsuri speciale pentru organizatorii de concerte și evenimente culturale din România, afectați de restricțiile impuse de pandemia de Covid-19.

Premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-au întâlnit miercuri cu reprezentanți ai acestui domeniu, pentru a discuta despre măsurile de susținere a acestui sector.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, au fost analizate două seturi de propuneri, unul necesar a fi aplicat în perioada imediat următoare, iar altul care să pregătească reluarea activității în domeniul cultural, atunci când situația epidemiologică o va permite.

Astfel, pe termen scurt, Guvernul are în vedere adoptarea unor decizii menite să faciliteze asigurarea de lichidități financiare organizatorilor de concerte și de evenimente culturale, precum și continuarea acordării șomajului tehnic și după data de 15 mai 2020 pentru angajații din acest sector.

În perspectiva reluării activității, dialogul între membrii Guvernului și reprezentanții acestui sector va continua în cadrul unui grup de lucru, al cărui scop este să identifice propuneri de susținere industriei culturale.

Citește și
O trupă sud-coreeană de pop a realizat un concert virtual ieșit din comun
O trupă sud-coreeană de pop a realizat un concert virtual ieșit din comun
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Înțeleg problemele cu care vă confruntați și îmi pare rău că evenimente culturale de răsunet nu vor mai putea fi curând organizate. Însă, avem toată deschiderea să susținem industria culturală, astfel încât să-și poată relua activitatea în bune condiții atunci când situația epidemiologică o va permite”, a afirmat premierul Ludovic Orban, conform sursei citate.

Măsurile urmează să fie discutate în ședința de Guvern de joi, 14 mai. 

Ce înseamnă ”asigurarea de lichidități financiare”

 

Printre măsurile discutate de cele două părți se află și una referitoare la ”asigurarea de lichidități financiare”.

Acest lucru presupune - printre altele - prelungirea valabilității biletelor vândute pentru care nu au mai avut loc spectacolele, precum și prelungirea exigibilității TVA și modificarea termenului pentru plata impozitului reținut în România pentru cetățenii nerezidenți.

România iese din starea de urgență

 

Ne mai despart două zile de momentul în care România iese din starea urgență și intră în starea de alertă. De vineri, 15 mai, vom putea să ieșim din casă fără declarația pe propria răspundere, însă, nu vom putea pleca din oraș, decât dacă trebuie, și neapărat cu hârtie.

Masca devine obligatorie în spații publice închise sau în mijloacele de transport în comun.

Chiar dacă starea de urgență va fi ridicată, în România autoritățile anunță că este nevoie în continuare de măsuri de combatere a răspândirii virusului și de aceea se va institui stare de alertă pentru 30 de zile.

Această presupune noi obligații. Pentru ca Executivul să le pună în practică, aceste noi măsuri trebuie aprobate și de Parlament.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum poți închiria un concert online pentru 5 euro pe lună
Cum poți închiria un concert online pentru 5 euro pe lună

Organizatorii de evenimente s-au mutat de tot în mediul online și pun la dispoziția amatorilor de spectacole, concerte și numere de stand-up comedy experiențe cu totul noi.

O trupă sud-coreeană de pop a realizat un concert virtual ieșit din comun
O trupă sud-coreeană de pop a realizat un concert virtual ieșit din comun

O trupă de muzică pop din Coreea de Sud a devenit una dintre primele formații care au pus în scenă un concert virtual pentru fanii lor din întreaga lume.

Guvernul, acuzat de discriminare socială prin felul în care acordă indemnizațiile: ”O mascaradă”
Guvernul, acuzat de discriminare socială prin felul în care acordă indemnizațiile: ”O mascaradă”

Artiștii independenți din România îi acuză pe guvernanți că i-a abandonat și că îi lasă să moară de foame în această perioadă grea pentru industria de entertainment, când concertele, piesele de teatru și alte activități culturale sunt interzise.

Zeci de vedete rock și pop au cântat de acasă, într-un festival virtual organizat online
Zeci de vedete rock și pop au cântat de acasă, într-un festival virtual organizat online

Spectatorii din întreaga lume, aflaţi în izolare, au putut asista la un concert virtual neobișnuit, care a reunit zeci de staturi, între care The Rolling Stones, John Legend, Elton John sau Stevie Wonder.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă