Gabriel Oprea: România are nevoie de un stat puternic şi o Justiţie puternică, fără abuzuri

Gabriel Oprea
Agerpres

România are nevoie de un stat puternic şi de o Justiţie puternică, fără abuzuri, a declarat sâmbătă preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Gabriel Oprea.

Acesta a participat la Reuniunea organizaţiilor din regiunea VII Centru, desfăşurată la Galaţi, alături de reprezentaţii partidului din judeţele Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Galaţi, Harghita şi Covasna.

"Am devenit o ţintă şi am fost obligaţi să plecăm de la guvernare pentru că se pare că onoarea nu e un lucru apreciat. Am deranjat şi am fost executat. Trebuie să ştiţi că eu, în toate funcţiile deţinute, am sprijinit Justiţia. Un stat nu poate să fie puternic fără Justiţie. În schimb, abuzurile nu au ce să caute în Justiţie. România are nevoie de un stat puternic şi o Justiţie puternică, fără abuzuri", a precizat Gabriel Oprea, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

El le-a vorbit celor prezenţi despre valoarea echipei şi le-a mulţumit colegilor din regiunea Centru pentru că cei mai mulţi au rămas în echipă şi pentru eforturile acestora de a reconstrui organizaţiile. Gabriel Oprea a reamintit iniţiativele legislative ale UNPR şi măsurile luate pentru toate categoriile sociale din România, menţionează sursa citată.

Preşedintele UNPR a subliniat importanţa activităţii militarilor, poliţiştilor, pompierilor, jandarmilor, "cărora statul trebuie să le asigure respectul, echilibrul, stabilitatea, drepturile la zi şi un ghid al carierei foarte clar pentru că ei sunt cei care trebuie să ţină ţara întreagă şi puternică".

Citește și
ilie nastase
Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, candidaţi pe lista UNPR pentru europarlamentare

De asemenea, Oprea le-a amintit celor prezenţi de momentul 2015 şi "de nivelul de încredere la care ajunsese UNPR - 500.000 de membri, 12% în sondaje, respectiv 32% liderul partidului".

"Acum partidul este în proces de reconstrucţie. Ne vom ridica! Românii trebuie să spună cu voce tare că îşi iubesc ţara! De aceea, îi aşteptăm în UNPR pe toţi românii patrioţi pentru a schimba lucrurile în bine", a susţinut liderul UNPR.

Gabriel Oprea a afirmat că UNPR îşi propune să se prezinte "onorabil" la alegerile europarlamentare din luna mai, dar şi să atingă ţintele stabilite pentru alegerile de anul viitor.

"Obiectivul nostru strategic este ca la alegerile locale şi la cele parlamentare să obţinem peste 10% şi să revenim în Parlament", a anunţat Oprea, citat în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un important senator PSD a plecat din partid. În ce formaţiune s-a înscris
Un important senator PSD a plecat din partid. În ce formaţiune s-a înscris

Senatorul Iustin Talpoş, care în iunie anul trecut îşi anunţa trecerea de la PMP la PSD, s-a înscris în UNPR, partidul lui Gabriel Oprea.

Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, candidaţi pe lista UNPR pentru europarlamentare
Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, candidaţi pe lista UNPR pentru europarlamentare

Liderul UNPR Gabriel Oprea a anunţat sâmbătă că Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu vor fi pe lista UNPR pentru europarlamentare, aceştia prticipând sâmbătă la reuniunea de partid de la Constanţa.

Reacția lui Oprea, după ce dosarul morţii polițistului Gigină a fost retrimis la DNA
Reacția lui Oprea, după ce dosarul morţii polițistului Gigină a fost retrimis la DNA

Fostul vicepremier al României, Gabriel Oprea, a reacționat joi seara, pe Facebook, după ce Tribunalul București a retrimis la DNA dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.

Dosarul lui Gabriel Oprea privind moartea poliţistului Gigină, retrimis la DNA
Dosarul lui Gabriel Oprea privind moartea poliţistului Gigină, retrimis la DNA

Tribunalul Bucureşti a decis joi să fie retrimis la DNA dosarul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier ce a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.

Ponta a prezentat o nouă poză. Liviu Dragnea apare alături de Gabriel Oprea şi Vasile Dâncu
Ponta a prezentat o nouă poză. Liviu Dragnea apare alături de Gabriel Oprea şi Vasile Dâncu

Victor Ponta a prezentat marţi o nouă fotografie în care Liviu Dragnea apare alături de Gabriel Oprea şi de fostul vicepremier şi ministru al Dezvoltării, Vasile Dâncu, la un eveniment care nu era oficial.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă