Funcționarii din ministere, în pericol să își piardă slujbele. Ce a anunțat Orban

Ludovic Orban

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a afirmat vineri că o parte dintre funcţionarii din ministere nu îşi vor regăsi locul în cadrul noilor instituţii.

Orban a menționat că se dorește realizarea unor evaluări, "acolo unde e posibil", a competenţelor celor care ocupă funcţii de conducere sau de execuţie, precum şi de organizare de concursuri transparente, relatează Agerpres.

„O parte dintre ei cu siguranţă nu îşi vor regăsi locul în cadrul noilor instituţii. Intenţia noastră este să facem şi o evaluare, acolo unde este posibil, a competenţei, a activităţii desfăşurate, a capacităţii de a ocupa funcţii de conducere sau funcţii de execuţie”, a precizat Orban la sediul central al PNL, întrebat pe această temă.

„De asemenea, vom organiza concursuri transparente care să fie obiective, cu comisii de concurs care să poată să analizeze efectiv calităţile, experienţa, capacitatea managerială a fiecărui candidat pentru funcţiile publice de conducere, care vor exista în structurile administrative", a adăugat el.

El a adăugat că studiază foarte atent politica detaşărilor angajaţilor publici, care este una care generează instabilitate.

Citește și
audieri ministri
Scandal și înjurături în Parlament, în timpul audierilor noilor miniștri. „Hoț ești tu, mă!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Studiem foarte atent politica detaşărilor. S-a ajuns la o situaţie în care un procent semnificativ de angajaţi din sectorul public ocupă funcţii publice prin detaşare, nu mi se pare un lucru normal. În momentul în care un om este angajat într-o instituţie publică, sigur, trebuie să fie angajat prin concurs, dar trebuie să gireze toate activităţile care fac parte din fişa postului şi să nu mai existe această instabilitate generată de politica detaşărilor", a mai afirmat Orban.

Premierul desemnat a mai precizat că intenţionează modificarea legislaţiei pentru a nu se mai permite ocuparea funcţiilor publice de conducere prin politica delegării, în sensul obligativităţii de a se organiza un concurs cât mai rapid.

„Intenţionăm modificarea legislaţiei astfel încât să nu mai permitem ocuparea funcţiilor publice de conducere prin politica delegării. Vom încerca să limităm durata permisă pentru o funcţie publică de conducere la maximum şase luni, până la ocuparea acestei poziţii prin concurs. Adică, obligativitatea de a organiza un concurs cât mai rapid, în maximum două săptămâni, şi la ocuparea poziţiei respective prin concurs", a încheiat Orban.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Miniștrii lui Orban, audiați în Parlament. Două propuneri au primit avize negative
Miniștrii lui Orban, audiați în Parlament. Două propuneri au primit avize negative

Comisiile parlamentare au continuat, miercuri, audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban. Două dintre propunerile făcute de premierul desemnat Ludovic Orban au primit avize negative.

Scandal și înjurături în Parlament, în timpul audierilor noilor miniștri. „Hoț ești tu, mă!”
Scandal și înjurături în Parlament, în timpul audierilor noilor miniștri. „Hoț ești tu, mă!”

Zi tensionată în Parlament, unde printre injurii şi limbaj licenţios, au fost audiaţi 8 din cei 16 miniştri ai cabinetului Orban.

Cele mai lungi audieri de miniștri din istoria Parlamentului. Cîțu a primit aviz negativ
Cele mai lungi audieri de miniștri din istoria Parlamentului. Cîțu a primit aviz negativ

Candidaţii propuşi pentru funcţii de ministru în Guvernul Orban au fost audiați marți în şedinţe comune ale comisiilor din Parlament.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.