Dorin Recean, în vizită la București. Ciucă l-a asigurat pe premierul Moldovei de ”susținerea de neclintit a României”

dorin recean nicolae ciuca
Facebook/ Guvernul României

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a efectuat miercuri o vizită la Bucureşti, aceasta fiind prima sa deplasare oficială în străinătate de la preluarea mandatului.

Şeful Guvernului de la Chişinău a fost primit la Palatul Victoria de prim-ministrul Nicolae Ciucă, cei doi premieri susținând declarații de presă comune. 

Nicolae Ciucă a declarat că asistăm la tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii Moldova, de creare artificială de tensiuni, la narative ostile, construite pe propagarea intenţionată de informaţii false, el precizând că l-a asigurat pe omologul său cu privire la susţinerea de neclintit a României pentru respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, potrivit News.

”Am avut astăzi discuţii foarte consistente cu domnul prim-ministru Dorin Recean, prilej cu care am reiterat felicitările pentru recenta învestire în fruntea Guvernului Republicii Moldova. Domnule prim-ministru, vă spun un călduros bun venit la Bucureşti!

Este, iată, cea dintâi vizită oficială a dumneavoastră în afara Republicii Moldova! Apreciem că această primă deplasare are loc în România, ceea ce este, de fapt, o nouă dovadă a relaţiilor speciale între Bucureşti şi Chişinău. Şi ţin să vă asigur, domnule prim-ministru, de întreg sprijinul nostru în îndeplinirea măsurilor ambiţioase pe care vi le-aţi asumat pentru realizarea reformelor, consolidarea economiei a rezilienţei şi securităţii statului, precum şi în avansarea parcursului european al Republicii Moldova”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Citește și
mapn fake news
MApN: Imaginile cu tehnica militară românească îndreptându-se spre granița cu Republica Moldova, fake news | VIDEO
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

”L-am asigurat cu privirea la susținerea de neclintit a României”

Şeful Executivului a arătat că a salutat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale, precum şi dinamica remarcabilă a dialogului bilateral.

”Ne-am aplecat astăzi asupra evoluţiilor de securitate pe fondul războiului brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent pe consecinţele masive asupra Republicii Moldova în plan securitar, energetic şi economic. Asistăm la tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii Moldova, de creare artificială de tensiuni, la narative ostile, construite pe propagarea intenţionată de informaţii false.

L-am asigurat pe omologul meu cu privire la susţinerea de neclintit a României pentru respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional”, a spus Nicolae Ciucă.

Premierul a spus că ”România promovează permanent, inclusiv la Bruxelles, necesitatea susţinerii Republicii Moldova pe mai multe planuri pentru a rezista atitudinii foarte asertive a Rusiei”.

”De altfel, România va continua să promoveze în plan european măsuri în domeniul securitar al rezilienţei, un exemplu fiind obiectivul creării unei misiuni civile a Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

De asemenea, am discutat agenda privind integrarea europeană a Republicii Moldova în directă conexiune cu eforturile de reformă ale Guvernului de la Chişinău pentru consolidarea justiţiei, a statului de drept, pentru eficientizarea administraţiei şi însănătoşirea mediului economic.

Am evidenţiat sprijinul activ al României, la Bruxelles si în relaţia cu statele membre, pe toate palierele legate de integrarea europeană, spre exemplu în ceea ce priveşte integrarea cât mai rapidă a Republicii Moldova în Piaţa Internă a UE, liberalizarea completă a comerţului sau reducerea tarifelor de roaming”, a spus Ciucă.

”România a demonstrat prin fapte că este cel mai sincer și de încredere partener al Republicii Moldova”

Şeful Executivului a mai spus că au discutat cu privire la necesitatea de a accelera proiectele de interconectare în domeniul energiei electrice, deosebit de importante pentru asigurarea independenţei energetice a Republicii Moldova.

”În plan bilateral, România a demonstrat prin fapte că este cel mai sincer şi de încredere partener al Republicii Moldova. Mărturie stau, spre exemplu, acordarea, în ultima parte a anului trecut, de sprijin bugetar direct ce totalizează 10,3 milioane de euro, furnizarea de energie electrică, de lemn de foc pentru încălzire, de păcură şi carburanţi, precum şi alte forme de asistenţă.

Domnule prim-ministru, vă asigur că România va continua să fie alături de dumneavoastră în eforturile de a depăşi actualele crize presiuni hibride cărora este supusă Republica Moldova”, a afirmat Ciucă. Premierul a arătat că ”doar la şedinţa de Guvern de săptămâna trecută au aprobat o serie de documente precum memorandumul pentru construirea unui pod rutier peste râul Prut la frontiera între România si Republica Moldova între localităţile Albiţa si Leuşeni, respectiv două memorandumuri pe tema modernizării şi întreţinerii podului rutier peste Prut între localităţile Oancea şi Cahul, precum şi a podului rutier de la Sculeni”.

”Dar, desigur, avem si alte proiecte de infrastructură de transport, precum şi de fluidizare a trecerii frontierei, asupra cărora ne aplecăm cu prioritate. Foarte important, am salutat faptul că România şi-a consolidat statutul de prim partener comercial al Republicii Moldova, comerţul bilateral atingând în 2022 nivelul record de 3,6 miliarde USD, cu 1,2 miliarde USD mai mult decât în anul 2021. Dar ne dorim foarte mult - şi vom acţiona în acest sens - să creştem investiţiile româneşti în Republica Moldova. Avem, iată, un potenţial vast de cooperare în domeniul economic si comercial, în interesul direct al cetăţenilor noştri”, a mai arătat Ciucă.

 

”Mulţumesc pentru această vizită, domnule prim-ministru, precum şi pentru discuţiile foarte aplicate si deschise care prefaţează, fără îndoială, o conlucrare extrem de fructuoasă!”, a afirmat premierul în final.

 

Dorin Recean, primit și de Custodele Coroanei române

Șeful Guvernului moldovean a fost primit, la Palatul Cotroceni, și de preşedintele Klaus Iohannis.

De asemenea, Dorin Recean a avut o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi a fost primit de Custodele Coroanei române, Margareta, şi Principele Radu, la Palatul Elisabeta.

Săptămâna trecută, la Bucureşti s-a aflat într-o vizită de lucru şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce construiește Ucraina la graniţa cu Republica Moldova, în dreptul Transnistriei
Ce construiește Ucraina la graniţa cu Republica Moldova, în dreptul Transnistriei

Ucraina înăspreşte controlul la frontiera cu Transnistria, unde armata ucraineană a început să ridice o reţea de fortificaţii, relatează marţi publicaţia ucraineană RBC.ua, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Serviciului pentru graniţa de stat.

MApN: Imaginile cu tehnica militară românească îndreptându-se spre granița cu Republica Moldova, fake news | VIDEO
MApN: Imaginile cu tehnica militară românească îndreptându-se spre granița cu Republica Moldova, fake news | VIDEO

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a avertizat, marți, asupra apariției unui fake news, conform căruia sistemele antirachetă românești se îndreaptă spre granița cu Republica Moldova.

Moldova a expulzat doi cetățeni străini care transmiteau informații unei rețele conspirative, “deghizați în simpli turiști”
Moldova a expulzat doi cetățeni străini care transmiteau informații unei rețele conspirative, “deghizați în simpli turiști”

Moldova a expulzat doi cetățeni străini care transmiteau informații unei rețele rețele conspirative de experți în tehnologii politice și inginerie socială din afara țării.

Sintagma ''limba moldovenească'' ar putea fi înlocuită cu ''limba română'' în Constituţia Republicii Moldova
Sintagma ''limba moldovenească'' ar putea fi înlocuită cu ''limba română'' în Constituţia Republicii Moldova

Deputaţi ai Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) au înregistrat în un proiect de lege ce prevede ca în textele legilor Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, sintagma 'limba moldovenească' să fie substituită cu 'limba română', scrie Moldpres.

Moldova anunță că nu va adera la NATO. Liderul Parlamentului: „Asta pentru a infirma toate speculațiile și toate isteriile”
Moldova anunță că nu va adera la NATO. Liderul Parlamentului: „Asta pentru a infirma toate speculațiile și toate isteriile”

Republica Moldova nu intenționează să discute varianta unei eventuale aderări a țării la NATO, a declarat președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.