Deputații din Comisia Juridică au amânat amendamentele pentru modificarea legii privind abuzul în serviciu

Comisia juridica din Camera Deputatilor
Agerpres

Deputații din comisia juridică au amânat pentru marți, 4 aprilie, ședința pentru depunerea amendamentelor de modificare a legii privind abuzul în serviciu, care a provocat deja controverse în spațiul public.  

Este vorba despre pragul valoric de 250.000 de lei, pentru încadrarea unei fapte la abuz în serviciu, care a adus aminte de OUG 13 din timpul guvernării PSD, când Liviu Dragnea era președintele partidului, și care a dus la ample proteste în stradă.

Senatul a adoptat, recent, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal şi a altor acte normative, pentru punerea în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei.

Ministerul Justiţiei a anunţat, ulterior, că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu.

”Am revenit tocmai pentru că în urma acestor reacții care au venit din societatea civilă, pe care l-am receptat, la care am fost atent și eu și membrii coaliției, am hotărât că e mai bine OK să începem această dezbatere de la un nivel inferior.

Citește și
Nicolae Ciucă
Surse. Premierul Nicolae Ciucă, despre scandalul privind pragul de 250.000 lei: Trebuie să ne asumăm, a fost o eroare
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Suma de 9.000 lei este undeva în zona două-trei salarii medii pe economie. Dacă acolo se dorește acea plasare a acestei concepții din spatele codului cu o zonă contravențională extrem de restrânsă și o zonă de infracționalitate mai mare extinsă, asta rămâne să decidă Parlamentul. Până la urmă, e o opțiune de politică penală.” - a explicat ministrul într-un interviu pentru Știrile Pro TV.

Liderii coaliţiei, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, au anunţat că susţin propunerea venită de la Ministerul Justiţiei.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că proiectul de lege va fi votat miercuri de Camera Deputaţilor cu pragul de 9.000 de lei, apoi va pleca spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Guvernanți: Suma stabilită drept prag pentru abuzul în serviciu ar trebui să acopere cheltuielile unui proces
Guvernanți: Suma stabilită drept prag pentru abuzul în serviciu ar trebui să acopere cheltuielile unui proces

Suma pe care Parlamentul o va stabili drept prag pentru infracțiunea de abuz în serviciu ar trebui să acopere cheltuielile unui proces.

Surse. Premierul Nicolae Ciucă, despre scandalul privind pragul de 250.000 lei: Trebuie să ne asumăm, a fost o eroare
Surse. Premierul Nicolae Ciucă, despre scandalul privind pragul de 250.000 lei: Trebuie să ne asumăm, a fost o eroare

Surse guvernamentale au declarat pentru Știrile Pro TV că premierul Nicolae Ciucă le-ar fi transmis miniștrilor că Guvernul ar trebui să-și asume ”eroarea” în procesul de decizie al elaborării amendamentului care a inflamat societatea civilă.

 

Ministrul Justiției: ”Sub pragul stabilit, faptele nu rămân nesancționate. Faptele constituie o contravenție sancționată dur”
Ministrul Justiției: ”Sub pragul stabilit, faptele nu rămân nesancționate. Faptele constituie o contravenție sancționată dur”

Îngrijorați de reacțiile virulente venite chiar și din afara țării, politicienii de la guvernare au revenit asupra modificărilor aduse Codului Penal la articolul legat de abuzul în serviciu.

Cătălin Predoiu: Știam că va fi o dezbatere extrem de sensibilă. Cum s-a ajuns la pragul de 9.000 de lei - INTERVIU
Cătălin Predoiu: Știam că va fi o dezbatere extrem de sensibilă. Cum s-a ajuns la pragul de 9.000 de lei - INTERVIU

Senatorii au votat, miercuri, în plen, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022.  

Kovesi, reacție dură după votul Senatului pentru pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu
Kovesi, reacție dură după votul Senatului pentru pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu

Laura Codruţa Kovesi, procurosul-şef european, a comentat votul din Senat prin care este instituit un prag valoric de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă