Deputații au votat Legea alegerilor parlamentare. Diaspora va vota în decurs de 2 zile

×
Codul embed a fost copiat

Deputaţii au adoptat în şedinţa de plen proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor legi în materie electorală.

Legea privind alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 va ajunge la președintele Klaus Iohannis, pentru a fi promulgată.

Astfel, românii din diaspora vor putea să voteze la alegerile parlamentare din 2020 timp de două zile, după ce plenul Camerei Deputaților a adoptat un amendament la legea alegerilor parlamentare.

Prin urmare, alegătorii din străinătate vor avea la dispoziție 2 zile de vot, respectiv sâmbătă și duminică. Inițial, amendamentul a fost respins în Comisia juridică a Camerei, după ce a fost propus de USR şi a fost susţinut la vot şi de PSD şi PNL.

Liderul grupului parlamentar USR, Cătălin Drulă, a susţinut la dezbaterile din plen că acest amendament are scopul de a extinde perioada de vot în diaspora la două zile, sâmbătă şi duminică.

Citește și
alegeri locale
Alegeri parlamentare 2020. Reguli noi de organizare, din cauza pandemiei de Covid-19
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Aceasta s-a aplicat şi la alegerile prezidenţiale, la alegerile europarlamentare, iar, mai ales în context de pandemie, pentru a nu se forma cozi, pentru a creşte şansele ca autorităţile acestor state să dea aceste aprobări, credem că este necesar să avem această perioadă de două zile, nu chiar trei ca la prezidenţiale. Am mers pe două zile, sperăm că veţi fi de acord măcar cu două zile", a spus Drulă, potrivit Agerpres.

Liderul grupului parlamentar al PSD, Alfred Simonis, a menţionat, la rândul său, că de fiecare dată, în campanie electorală, atât USR cât şi PNL îşi amintesc de diaspora.

"Acum câteva luni, înainte de sărbătorile pascale, atunci când veneau aceşti români din diaspora acasă, Guvernul liberal, dar şi cei de la USR nu au fost capabili să le asigure intrarea decentă în ţară, în condiţii de siguranţă, astfel s-a răspândit acest virus blestemat pe întreaga suprafaţă a României. Acum, în campanie electorală, e nevoie de diaspora. Hai să vă spun datele oficiale, pentru că aţi comparat aceste alegeri cu cele prezidenţiale şi europarlamentare, au un specific aparte acestea şi sunt nişte proceduri aparte, speciale. Până în acest moment, 1.800 de cetăţeni români din diaspora s-au înscris pentru a participa la votul din decembrie. Se triplează, se măreşte de patru ori numărul. E nevoie de două zile ca aceştia să voteze? Sau doar încercaţi să îi păcăliţi amăgindu-i, spunându-le că vă luptaţi pentru drepturile lor. (...) Dincolo de asta, poziţia PSD este următoarea: deşi nu e nevoie să avem 2 zile, pentru a nu vă reactiva, a încerca să dezinformaţi în continuare că ne opunem nu ştiu căror voturi din diaspora vom vota amendamentul acesta şi vom asigura cele 2 zile", a arătat Simonis.

De asemenea, potrivit unui amendament al PNL, la alegerile parlamentare din 2020 nu se vor organiza secţii de votare, atât în sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare cât şi în afara acestora, în ţara unde „autorităţile competente din ţara de reşedinţă nu permit, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19”.

Senatul a adoptat, pe 9 septembrie, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor legi în materie electorală.

Prin acest proiect, alegătorii români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate vor putea să îşi exercite dreptul de vot pe liste electorale suplimentare şi la o altă secţie de votare din circumscripţia electorală de care aparţin, în cazul în care şi-au schimbat recent domiciliul.

Potrivit expunerii de motive, citată de Agerpres, pentru extinderea accesului la vot al alegătorilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate în mod similar cu cel de care beneficiază alegătorii români din ţară, se abrogă alin. 6 al articolului 42, care prevede că alegătorii care şi-au schimbat domiciliul sau reşedinţa în străinătate după încheierea perioadei de înscriere în Registrul electoral votează numai la secţiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare şi institutele culturale din străinătate ale României.

"Apreciem că alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se bucure de acelaşi regim ca şi cei din ţară şi să aibă posibilitatea să voteze şi la o altă secţie de votare din circumscripţia electorală de care aparţin, fiind înscrişi în acest caz în listele suplimentare", explică iniţiatorii în expunerea de motive.

În forma propusă de iniţiatori, prin modificările efectuate, actul normativ prevede că pe listele electorale suplimentare utilizate în secţiile de votare din străinătate vor fi trecute, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, persoanele care se prezintă la vot la secţiile organizate în străinătate şi care fac dovada că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate".

Listele electorale permanente din străinătate se întocmesc de către AEP şi se transmit biroului electoral de circumscripţie pentru secţiile de votare din străinătate, până cel târziu cu 10 zile înaintea datei votării.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Românii din diaspora riscă să nu mai poată vota decât prin corespondenţă
Românii din diaspora riscă să nu mai poată vota decât prin corespondenţă

Românii rămași în diaspora care nu votează prin corespondență s-ar putea să nu voteze deloc la alegerile parlamentare din decembrie.

Alegeri parlamentare 2020. Reguli noi de organizare, din cauza pandemiei de Covid-19
Alegeri parlamentare 2020. Reguli noi de organizare, din cauza pandemiei de Covid-19

La fel ca la alegerile locale, programate în 27 septembrie 2020, și la alegerile parlamentare vom vota cu masca și numai într-o singură zi, mai precis în 6 decembrie.

Senatul a votat legea prin care alegerile din 6 decembrie s-ar putea desfășura cu reguli noi
Senatul a votat legea prin care alegerile din 6 decembrie s-ar putea desfășura cu reguli noi

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege care schimbă mai multe reglementări la alegerile parlamentare care vor fi organizate în 6 decembrie.

Schimbări propuse la alegerile parlamentare. Până la ce oră se poate vota
Schimbări propuse la alegerile parlamentare. Până la ce oră se poate vota

Liderii deputaților PSD, PNL, PMP, USR și UDMR au iniţiat un proiect de lege care schimbă mai multe reglementări la alegerile parlamentare din decembrie 2020.

Recomandări
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.