Deputat PNL: ”Cine este onest și pesedist nu este inteligent”

Nicolae Giugea
Agerpres

Un deputat PNL a sărit în apărarea colegului său de partid, ministrul Dezvoltării Ion Ștefan, la dezbaterea moțiunii simple din Camera Deputaților, afirmând că ”un parlamentar onest și inteligent nu poate fi și pesedist”.

”Experiența mea de până acum mi-a demonstrat că un parlamentar nu poate avea 3 calități simultan. Nu poate fi inteligent, onest și pesedist. Cine este onest și pesedist nu este inteligent. Cine este inteligent și pesedist nu este onest. Iar cine este onest și inteligent nu poate fi pesedist. A, și să nu uit. Dacă Ionuț Ștefan este ministrul Grindă, atunci președintele Ciolacu este muncitorul la rame de pe brațul Pavel.” - a declarat, în plen, deputatul liberal Nicolae Giugea.

În opinia sa, moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării nu are niciun sens, având efectul unei "vuvuzele de pe stadion".

"Moţiunea pe care o dezbatem astăzi nu are niciun sens. Este o moţiune care are aceleaşi efecte ca cele ale unei vuvuzele de pe stadion. Zgomot şi hărmălaie. Asta ştie să facă PSD - scandal şi asta ştie să rostogolească în spaţiul public - minciuni. Dacă mâine minciuna nu ar fi posibilă, câţi dintre dumneavoastră, doamnelor şi domnilor pesedişti, câţi dintre voi aţi supravieţui? Tot ceea ce este scris în moţiune este minciună, de la un cap la altul. Desigur, Ion Ştefan deranjează, a deranjat când a venit la minister pentru că a arătat că nu este dispus să tolereze niciun angajament şi nicio înţelegere subterană. Deranjează, pentru că banii pe care îi are, i-a făcut din afaceri private, nicio firmă de stat falimentată şi apoi cumpărată pe nimic, niciun contract cu statul, nicio licitaţie aranjată. Pentru pesedişti este greu de imaginat", a declarat deputatul liberal, potrivit Agerpres.

El a mai susţinut că Ion Ştefan nu este şantajabil, iar acest lucru deranjează PSD.

Citește și
Orban
Scandal în Parlament pe tema achizițiilor Unifarm. Orban: "Nu am luat niciodată un capăt de aţă"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Obişnuiţi să fie racordaţi la bugetul statului, (...) pesediştii nu concep că se poate câştiga şi din afaceri oneste. Ion Ştefan deranjează pentru că nu are cu ce să fie agăţat, nu este şantajabil, nu cedează la ameninţări, iar pesediştii sunt specialişti în ameninţări şi şantaj. Aşa că aţi apelat la calomnie. Spuneţi că structura anticorupţie a ministerului s-a transformat într-un firav compartiment. Este una dintre cele mai proaste glume pe care le-am auzit. Cred că oamenii abia acum au aflat că acest minister a avut vreodată o astfel de structură", a adăugat Giugea.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
ALDE cere ca premierul să fie cercetat penal. Ce spune Tăriceanu despre ”Orban la pușcărie”
ALDE cere ca premierul să fie cercetat penal. Ce spune Tăriceanu despre ”Orban la pușcărie”

ALDE va propune ca Parlamentul, în baza articolului 109 din Constituţie privind răspunderea membrilor Guvernului, să iniţieze o acţiune penală împotriva prim ministrului Ludovic Orban pentru instigare la nerespectarea legilor.

Scandal în Parlament pe tema achizițiilor Unifarm. Orban:
Scandal în Parlament pe tema achizițiilor Unifarm. Orban: "Nu am luat niciodată un capăt de aţă"

În plenul Parlamentului, liberalii şi social-democraţii au strigat unii la alţii şi s-au acuzat de hoţie. Premierul Orban a fost chemat să dea explicaţii în fața aleşilor despre ce s-a întâmplat la Unifarm, unde este în desfăşurare o anchetă de corupţie.

Premierul Orban, în Parlament: ”Suntem într-o situație în care hoțul, adică PSD, strigă hoții”
Premierul Orban, în Parlament: ”Suntem într-o situație în care hoțul, adică PSD, strigă hoții”

Premierul Ludovic Orban a fost prezent, luni, în Camera Deputaţilor, la ''Ora prim-ministrului'', la dezbaterea pe tema achiziţiilor făcute de Unifarm în contextul pandemiei de COVID-19.

Izolarea la domiciliu şi carantina. Noua lege a fost aprobată în Guvern şi merge la Parlament
Izolarea la domiciliu şi carantina. Noua lege a fost aprobată în Guvern şi merge la Parlament

O nouă lege privind carantina și izolarea a fost aprobată de Guvern, după ce Curtea Constituțională a stabilit săptămână trecută că nimeni nu poate fi obligat să stea în carantină ori să fie spitalizat în baza unui simplu ordin de ministru.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.