Premierul Viorica Dăncilă: ”Dacă remanierea nu trece, atunci Guvernul nu cade”

Viorica Dancila

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Viorica Dăncilă, a declarat, miercuri seară, că în cazul în care remanierea Guvernului va fi respinsă în Parlament, Guvernul nu va cădea, procedura fiind reluată cu o nouă propunere de remaniere.

"Să presupunem că preşedintele nu respectă decizia Curţii Constituţionale. Opoziţia va depune moţiune. Este un instrument al opoziţiei pe care are dreptul să îl folosească. Nu pot să acuz opoziţia că depune moţiune. Este dreptul opoziţiei.

Nu va trece moţiunea, vom veni cu remanierea în Parlament. Dacă remanierea trece, atunci vom avea cabinetul complet şi vom continua guvernarea cu cabinetul complet. Dacă remanierea nu trece, atunci Guvernul nu cade.

Venim cu o nouă remaniere şi continuăm acest procedeu. Şi mă întreb atunci: cine pierde? Nu mă interesează că pierd eu, dar pierde cetăţeanul", a afirmat Dăncilă la Antena 3, potrivit Agerpres.

Premierul a menţionat că va merge în Parlament cu remanierea "în cel mai scurt timp", urmând să supună votului legislativului propunerile pentru cele cinci portofolii vacante ale PSD şi cele trei deţinute de ALDE.

Citește și
judecatori CCR
Urmările deciziei CCR privind miniştrii interimari. Motivele invocate de Dăncilă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

 "Nu merg în SUA pentru poze"

 

Viorica Dăncilă a vorbi și despre vizita pe care urmează să o efectueze, începând de duminică, în SUA și spune că are drept scop consolidarea relaţiilor transatlantice, precum şi semnarea unor acorduri bilaterale în beneficiul României şi care "să genereze un val de încredere mult mai mare în ţara noastră".

"Ştiţi foarte bine, ţin foarte mult la relaţia transatlantică, ţin foarte mult la relaţia noastră cu Uniunea Europeană. Consider că relaţia noastră cu Statele Unite trebuie să fie o relaţie pe care trebuie să o avem foarte mult în vedere. Este partenerul strategic care asigură securitatea României şi cred că trebuie să dăm dovadă de foarte multă responsabilitate", a menţionat premierul la Antena 3, potrivit Agerpres.

Viorica Dăncilă a subliniat că nu merge în SUA "pentru poze", ci pentru a avea întrevederi cu oficiali americani, cu reprezentanţi ai companiilor americane, dar şi cu comunitatea românească de acolo.

"Nici nu am vorbit bine de această vizită şi s-a spus că mergem pentru poze, că mergem cine ştie din ce alte considerente. Nu, merg să îmi reprezint ţara şi merg pentru a întări relaţiile transatlantice. Nu merg să fac promisiuni. Merg ca să concretizăm lucruri care leagă Statele Unite de România. Merg ca să semnez anumite acorduri între România şi Statele Unite, bineînţeles, în beneficiul României şi care să genereze un val de încredere mult mai mare în ţara noastră. Merg să mă întâlnesc cu companii americane pentru a le vorbi de investiţiile în România, pentru a le prezenta posibilităţi de investiţii, dar şi cum a încurajat şi cum vrea să încurajeze Guvernul României investiţiile americane. Merg în cadrul ONU să vorbesc alături de regele Iordaniei şi preşedintele Macron într-o dezbatere privind terorismul. Merg să mă întâlnesc cu reprezentanţi ai Departamentului de stat. Deci, este o vizită de lucru, în care am foarte multe întâlniri. Sunt şi întâlniri la care nu o să fac referiri acum, în această emisiune, dar îmi doresc să mă întâlnesc şi cu comunitatea de români din Statele Unite ale Americii", a precizat prim-ministrul.

Dăncilă a adăugat că va fi însoţită în vizita în SUA de mai mulţi membri ai Guvernului.

"Alături de mine merg mai mulţi miniştri. Am luat miniştri pe domeniile în care avem întâlniri şi în care putem să ajungem la rezultate foarte bune pentru România şi, aşa cum am spus, să întărească în aceste sectoare cooperarea dintre România şi Statele Unite ale Americii", a mai afirmat şefa Executivului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Premierul va merge în Parlament pentru remaniere. Ce spune despre susţinerea lui Kovesi
Premierul va merge în Parlament pentru remaniere. Ce spune despre susţinerea lui Kovesi

După decizia Curții Constituționale, PSD trage și mai mult de timp cu votul în Parlament.

Urmările deciziei CCR privind miniştrii interimari. Motivele invocate de Dăncilă
Urmările deciziei CCR privind miniştrii interimari. Motivele invocate de Dăncilă

Victorie de etapă pentru premierul Viorica Dăncilă în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. Curtea Constituţională l-a obligat miercuri pe şeful statului să revoce miniştrii demişi şi să îi numească pe cei interimari.

Membru PLUS: ”Decizia CCR pune capăt unui război creat artificial, de ochii alegătorilor”
Membru PLUS: ”Decizia CCR pune capăt unui război creat artificial, de ochii alegătorilor”

Andrei Lupu, jurist și membru al Biroului Național PLUS, salută decizia Curții Constituționale privind admiterea parțială a conflictului juridic de natură constituțională între premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis.

CCR a admis parțial cererea Guvernului. Iohannis să revoce miniștrii, Dăncilă la vot în Parlament
CCR a admis parțial cererea Guvernului. Iohannis să revoce miniștrii, Dăncilă la vot în Parlament

Curtea Constituţională a României a discutat, miercuri, sesizarea privind existenţa unui conflict juridic pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă