Cum explică PSD faptul că a amânat din nou legea privind recursul compensatoriu

×
Codul embed a fost copiat

În condițiile în care violatorii, traficanții, tâlhării și chiar criminalii, beneficiază de clemență, aleșii nu se grăbesc să corecteze lucrurile. 

Opoziția a făcut miercuri o nouă încercare de a respinge legea privind recursul compensatoriu, însă PSD a preferat din nou amânarea discuțiilor.

Deputații PNL și USR au cerut din nou discutarea acestei legi privind recursul compensatoriu, în plenul Camerei Deputaților. Nu au avut succes, pentru că cei de la PSD au respins această solicitare cu o explicație de procedură, susținând că a fost deja aprobată o ordine de zi pentru această sesiune extraordinară.

Ca atare, au spus cei de la PSD, agenda deputaților nu poate fi schimbată. În schimb, au promis că subiectul va fi discutat de săptămâna viitoare, când Parlamentul își începe oficial activitatea, și că tot atunci vor repara această lege.

Până acum, aproximativ 20.000 de deținuți au fost eliberați în baza acestei legi, iar mulți dintre aceștia au revenit în închisori pentru că au comis din nou infracțiuni.

Citește și
recidivist
Un recidivist eliberat condiționat și nesupravegheat a violat o femeie. Prima faptă, la indigo
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Miercuri, un deputat PSD a spus că nu este nicio urgență pentru discutarea acestei legi.

Alexandru Bălănescu, deputat PSD: "Nu bate nicio urgență la ușa să facem azi repede!”

A zis-o un deputat PSD, referindu-se la încercarea opoziției de a abrogă legea recursului compensatoriu. Adică acel act care a eliberat pe bandă rulantă aproape 20.000 de deținuți din care, deja, s-au reîntors după gratii 1300, pentru că au comis noi fapte: furturi, tâlhării, violuri și crime.

SINCRON Alexandru Bălănescu, deputat PSD "oamenii deosebit de periculoși trebuie și iertați// și criminalul are dreptul la liberare condiționată"

Cu o asemenea concluzie, legea a rămas în vigoare iar deputații PSD din comisia juridică au amânat discuția. Se mai gândesc dacă să o păstreze.

Unele voci spun că toate aceste eliberări înainte de termen sunt provocate de Uniunea Europeană care a cerut ca deținuților să le fie respectate drepturile.

Sorin Dumitrașcu, Federația Sindicatelor din Penitenciare: ”Era firesc ca acest recurs compensatoriu, cu bune cu rele, era firesc să fie însoțit de măsuri de modernizare a penitenciarelor, pentru că, de fapt, asta ne-a cerut CEDO. CEDO nu ne-a cerut niciodată să scoatem infractori pe stradă, CEDO ne-a cerut să modernizăm penitenciarele".

Opoziția a cerut în mod repetat abrogarea legii sau măcar corectarea ei, astfel încât faptele foarte grave să nu mai beneficieze de clemență, însă discuțiile au fost amânate constant.

Florin Roman, deputat PNL: "Câți oameni trebuie să mai moară în România, câți copii trebuie să mai suporte, ca să respingem legea? E foarte rău! Gândiți-vă ce se întâmplă în sufletul celorlalți, de 6 luni de zile vorbim același lucru, ce să le mai spunem oamenilor?"

În paralel, și premierul Viorica Dăncilă a promis că legea privind recursul compensatoriu va fi corectată, însă nu a făcut niciun pas în acest sens. În tot acest timp, infractorii eliberați fac noi și noi victime.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Legea recursului compensatoriu rămâne necorectată: ”Nu bate nicio urgență la ușă”
Legea recursului compensatoriu rămâne necorectată: ”Nu bate nicio urgență la ușă”

Aleşii nu s-au grăbit marți să corecteze legea, deşi au avut ocazia, în condiţiile în care violatorii, traficanţii, tâlharii şi chiar criminalii beneficiază de clemenţă şi continuă să iasă din spatele gratiilor, în baza recursului compensatoriu.

Un recidivist eliberat condiționat și nesupravegheat a violat o femeie. Prima faptă, la indigo
Un recidivist eliberat condiționat și nesupravegheat a violat o femeie. Prima faptă, la indigo

Infractorii eliberaţi mai devreme din închisori continuă să semene teroare.

PSD nu renunță la Legea recursului compensatoriu. Deputații juriști au amânat dezbaterile
PSD nu renunță la Legea recursului compensatoriu. Deputații juriști au amânat dezbaterile

PSD nu renunță la Legea recursului compensatoriu. Deputații social-democrați din Comisia Juridică au amânat, marți, dezbaterile pe marginea acestei legi, deși ei s-au întrunit în sesiune extraordinară tocmai pentru a discuta despre asta.

Deputații, chemaţi în sesiune extraordinară pentru Legea amnistiei şi graţierii
Deputații, chemaţi în sesiune extraordinară pentru Legea amnistiei şi graţierii

Camera Deputaţilor urmează să se întrunească astăzi în sesiune extraordinară, la cererea opoziţiei, având ca obiective abrogarea Legii recursului compensatoriu şi respingerea Legii amnistiei şi graţierii şi a OUG 114.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.