Cristian Băcanu (PNL), despre numirea Laurei Vicol la comisia juridică: “A fost un joc cinic, un protocol între USR şi PSD”

Cristian Băcanu
Facebook/Cristian Băcanu

Deputatul PNL Cristian Băcanu a comentat, luni, situaţia de la comisia juridică, unde a fost numită Laura Vicol, de la PSD, el precizând că a existat un ”protocol USR-PSD”, în urma căruia USR a primit preşedinţia a două comisii.

”Cred că anul acesta nu o să vedem schimbări la vârful PNL, este o greşeală srategică să faci schimbări în fiecare an. Abia am încheiat un an în care a existat o luptă crâncenă, între o echipă care a fost câştigătoare şi o echipă care şi-a văzut de drum. Dacă faci asta anual, rişti să duci partidul într-un loc din care să îşi revină foarte greu”, a spus Băcanu, la emisiunea Talk News de la Profit TV, notează News.ro. 

Deputatul PNL a comentat şi numirea social-democratei Laura Vicol la şefia comisiei juridice. ”Avem nevoie de încredere că lucrurile sunt în regulă la comisia juridică”, a spus liberalul, precizând că PNl nu a avut de ales şi a luat act de această numire.

”A fost un joc cinic, a fost un protocol între USR şi PSD, s-a făcut un schimb între două comisii”, a spus Băcanu, precizând că în urma acesteri înţelgeri, cei de la USR au primit şefia comisiei de Transporturi, unde preşedinte a devenit Cătălin Drulă, şi şefia comisiei pentru mediul de afaceri, nou înfiinţată ( comisia pentru antreprenoriat şi turism, nr.) unde preşedinte a fost numit Claudiu Năsui, iar PSD a primit comisia juridică şi comisia de muncă.

”Noi nu am avut nimic de-a face, nu se votează în comisie, se ia act. Grupul care deţine preşedinţia comisiei votează un nou preşedinte pentru comisia juridică, iar comisia juridică ia act, cert este că nu s-a votat de către parlamentarii PNL”, a explicat Băcanu.

Citește și
Dacian Ciolos
Cioloș: Le cer lui Cîțu și Ciolacu să o retragă pe avocata interlopilor de la conducerea Comisiei Juridice
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Deputatul PNL s-a referit la desfiinţarea SIIJ, care este o prioritate a noului guvern de alianţă PNL-PSD-UDMR. ”România trebuie să desfiinţeze SIIJ, într-un mod efectiv, nu putem să punem o cioară vopsită în loc”, a spus Băcanu.

”Nu avem de ales, pentru că riscăm să pierdem foarte mult, dacă nu facem ce ne-am asumat, vom ajunge la procedura de infringement. (..) Pe de altă parte, sunt nişte sume pe care România trebuie să le încaseze şi la un moment dat, avem acea condiţionare de statul de drept şi dacă nu ne facem temele, avem o mare problemă- mare pe statul de drept”, a spus el.

Băcanu a atras atenţia că, ”dacă nu rezolvăm SIIJ, nu putem ”visa la ridicarea MCV-ului”.

”Şi fără ridicarea MVC-ului, putem să uităm de Schengen, pentru că acolo avem o decizie politică, chiar dacă tehnic îndeplinim nişte criterii. Politic, nu o să scăpăm de Schengen şi o să stăm la fiecare Crăciun la cozi, la ieşirea din ţară”, a mai comentat Cristian Băcanu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciolacu, gafă de exprimare în timp ce o apăra pe Laura Vicol: ”Eu nu evoluez oamenii în funcție de articole”
Ciolacu, gafă de exprimare în timp ce o apăra pe Laura Vicol: ”Eu nu evoluez oamenii în funcție de articole”

Președintele PSD Marcel Ciolacu a făcut o gafă de exprimare în fața jurnaliștilor, în timp ce îi lua apărarea Laurei Vicol, care în prezent este preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, susținută de Partidul Social Democrat.

Cioloș: Le cer lui Cîțu și Ciolacu să o retragă pe avocata interlopilor de la conducerea Comisiei Juridice
Cioloș: Le cer lui Cîțu și Ciolacu să o retragă pe avocata interlopilor de la conducerea Comisiei Juridice

Liderul USR Dacian Cioloş le-a cerut preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu, să o schimbe pe Laura Vicol, depustat PSD, de la conducerea Comisiei Juridice.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă