Comisiile parlamentare vor dezbate online decretul privind starea de urgență în România

comisie in Parlament
Agerpres

Decretul preşedintelui Klaus Iohannis privind starea de urgenţă intră marţi în discuţia comisiilor parlamentare de specialitate.

Potrivit programului afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor, citat de Agerpres, marţi sunt prevăzute şedinţe comune - online ale comisiilor permanente de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (Comisiile juridice, pentru apărare şi pentru sănătate, ale celor două Camere ale Parlamentului - raport comun; Comisiile pentru buget şi pentru drepturile omului ale celor două Camere ale Parlamentului - avize comune).

Aceste ședințe au loc pentru ca parlamentarii să dezbată solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la încuviinţarea stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial.

Miercuri, conform programului, ar urma să aibă loc o şedinţă de testare a exercitării votului online, iar în cursul zilei de joi se va desfăşura şedinţa comună online a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru analiza decretului emis de şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Citește și
Mesajul Patriarhului pentru români
Mesajul Patriarhului pentru români: "Starea de urgenţă nu o stare de panică"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Decretul are două anexe: Anexa 1 - ''Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă'' şi Anexa 2 - ''Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală''.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
LIVE UPDATE. 33 de noi cazuri de coronavirus în România. Bilanțul total ajunge la 217
LIVE UPDATE. 33 de noi cazuri de coronavirus în România. Bilanțul total ajunge la 217

În România sunt la această oră 217 de cazuri de infectare cu noul Covid-19. 16 dintre cei infectaţi s-au vindecat.

Mesajul Patriarhului pentru români:
Mesajul Patriarhului pentru români: "Starea de urgenţă nu o stare de panică"

În contextul instalării stării de urgenţă în ţara noastră, Patriarhia a anunţat că Biserica Ortodoxă Româna va respecta recomandările autorităţilor în privinţa pandemiei de coronavirus.

Guvernul a cerut instituirea stării de urgenţă în Republica Moldova
Guvernul a cerut instituirea stării de urgenţă în Republica Moldova

Noul guvern de coaliţie de la Chişinău a solicitat luni parlamentului să decreteze starea de urgenţă în Republica Moldova pentru o perioadă de 30 de zile, informează canalele media moldovene, citând un comunicat al executivului de la Chişinău.

Ce echipamente a cerut România de la UE pentru a combate coronavirusul
Ce echipamente a cerut România de la UE pentru a combate coronavirusul

Spitalele sunt din acest moment prioritatea zero. Avem nevoie de medici și de aparatură pentru salvarea cât mai multor vieți.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.