Cioloş: Orice interpretare cum că ar fi o moţiune comună a USR PLUS şi AUR este răuvoitoare

Dacian Cioloș
Agerpres

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş transmite că interpretările conform cărora moţiunea de cenzură ar fi una "comună" a USR PLUS şi AUR sunt "răuvoitoare".

Dacian Cioloș a adăugat că textul acesteia va ajunge la toate partidele, inclusiv la membrii PNL şi la reprezentanţii minorităţilor naţionale.

"Orice interpretare cum că ar fi o moţiune comună a USR PLUS şi AUR este răuvoitoare şi nu ne intimidează. E doar retorică pentru a ne face să cedăm şi nu o vom face. Această moţiune e iniţiată de noi şi e nevoie de mai multe semnături decât avem noi la dispoziţie în Parlamentul României. Dacă acesta a fost calculul politic al PNL, aveţi dovada că cei care au gândit asaltul asupra banilor şi asupra justiţiei se înşală. Nu ne intimidează nicio campanie de imagine sau de terfelire a noastră pe care susţinătorii lui Florin Cîţu o pun în scenă în aceste momente. Lucrurile sunt simple. Actualul premier a băgat ţara într-o criză politică pentru a câştiga puncte electorale interne. Noi vrem să terminăm rapid criza, românii ne-au votat să facem reforme, nu scandal. Prin plecarea lui Florin Cîţu, încheiem rapid criza declanşată de el", scrie Cioloş, pe Facebook.

Liderul USR PLUS adaugă că textul moţiunii este scris de USR PLUS şi este o consecinţă a "comportamentului profund iresponsabil" al premierului Florin Cîţu. Cioloş menţionează că există parlamentari liberali care sunt "în profund dezacord cu modul imoral" de a proceda al prim-ministrului.

"Ştiu că PNL-ului nu îi vine să creadă că vom merge până la capăt. Ne-au subestimat şi vor suporta consecinţele, dacă ei cred că ne pot cumpăra cu nişte funcţii. Moţiunea USR PLUS există şi merge mai departe. Este scrisă de noi şi este o consecinţă a comportamentului profund iresponsabil al domnului Cîţu. PNL va trebui să îşi asume ceea ce a făcut Florin Cîţu şi să înţeleagă că atunci când am zis că nu girăm hoţii şi bătaia de joc la adresa banului public am vorbit serios. Textul moţiunii ajunge la toate partidele, inclusiv PNL, şi către reprezentanţii minorităţilor. Orice parlamentar care înţelege că Florin Cîţu a vrut să folosească 10 miliarde de euro din banii României pentru a-şi cumpăra voturi în partid e liber să o semneze", menţionează Cioloş.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marcel Ciolacu invită USR PLUS și AUR la negocieri: Lăsați poveștile. Cu toții ne dorim să scăpăm de Guvernul Cîțu
Marcel Ciolacu invită USR PLUS și AUR la negocieri: Lăsați poveștile. Cu toții ne dorim să scăpăm de Guvernul Cîțu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, invită la negocieri USR PLUS și AUR, după publicarea textului moțiunii de cenzură.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.