CCR discută pe 18 iulie proiectele de revizuire a Constituţiei depuse în Parlament

valer dorneanu
Pro TV

Curtea Constituţională va discuta pe 18 iulie pe marginea respectării dispoziţiilor constituţionale în cazul celor două proiecte de revizuire a Constituţiei depuse pentru dezbateri în Parlament de PNL-USR şi PSD-ALDE.

Potrivit art. 19 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.

Pe 1 iulie, partidele parlamentare de opoziţie au depus la Parlament proiectul de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a explicat atunci că propunerile de revizuire a Constituţiei transpun rezultatele referendumului din 26 mai şi sunt în acord cu Pactul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis şi semnat de partidele de opoziţie. Proiectul a fost semnat de toţi parlamentarii PNL şi USR, PMP şi 9 parlamentari de la PRO România.

Astfel, potrivit proiectului, amnistia sau graţierea pentru persoanele condamnate pentru fapte de corupţie sunt interzise, graţierea individuală de către preşedinte pentru astfel de fapte este de asemenea interzisă, criteriul integrităţii pentru ocuparea unei funcţii publice va fi prevăzut în Legea fundamentală. Cetăţenii condamnaţi definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu vor putea candida la alegerile parlamentare, locale, europarlamentare şi prezidenţiale. Potrivit aceluiaşi proiect, abuzul de ordonanţe de urgenţă va fi oprit, ordonanţele de urgenţă vor putea fi supuse unui control de constituţionalitate la sesizarea preşedintelui României, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a 50 de deputaţi sau 25 de senatori sau a Avocatului Poporului.

Citește și
Dan Barna
Președintele USR: Inițiativa ”Fără penali” să facă parte din revizuirea Constituției
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Tot la începutul lunii iulie, PSD şi ALDE au depus la Camera Deputaţilor un proiect pentru revizuirea Constituţiei, care prevede interdicţia de a deţine funcţii publice a persoanelor condamnate la închisoare, precum şi extinderea dreptului de a sesiza CCR în privinţa ordonanţelor de urgenţă.

"Prin prezenta iniţiativă legislativă propunem modificarea şi completarea dispoziţiilor Legii fundamentale, în vederea instituirii interdicţiei de a se acorda graţiere individuală pentru infracţiuni de corupţie şi creării unui cadru normativ nou referitor la ordonanţele Guvernului prin care se limitează domeniile în care pot reglementa ordonanţele de urgenţă şi se extinde sfera de reglementare a controlului constituţional asupra ordonanţelor. Propunem ca Guvernul să nu poată reglementa prin ordonanţe de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora şi, totodată, să atribuim preşedintelui României, unuia dintre preşedinţii celor două Camere, unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori competenţa de a sesiza CCR cu privire la ordonanţe de urgenţă, precum şi la ordonanţele emise în temeiul unei legi de abilitare, pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, în termen de cinci zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I", se arată în expunerea de motive a proiectului semnat de 140 de parlamentari de la PSD şi ALDE, potrivit Agerpres.

O altă modificare propusă vizează interdicţia preşedintelui României de a acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce prevede proiectul PNL de modificare a Constituției: fără penali în funcții publice
Ce prevede proiectul PNL de modificare a Constituției: fără penali în funcții publice

Proiectul PNL de revizuire a Constituţiei prevede că neconstituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă poate fi sesizată şi de preşedintele României, dar și de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Președintele USR: Inițiativa ”Fără penali” să facă parte din revizuirea Constituției
Președintele USR: Inițiativa ”Fără penali” să facă parte din revizuirea Constituției

Preşedintele USR, Dan Barna, a spus marţi, la finalul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis, că iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" va trebui să facă parte din revizuirea Constituţiei.

Iohannis: ”Referendumul pentru revizuirea Constituţiei - cu cât mai repede cu atât mai bine”
Iohannis: ”Referendumul pentru revizuirea Constituţiei - cu cât mai repede cu atât mai bine”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat înaintea consultărilor de marți de la Cotroceni că îşi doreşte să lucreze cu o largă majoritate parlamentară, fiind optimist că acest lucru s-ar putea întâmpla.

CCR a decis: inițiativa „Fără penali în funcții publice” este constituţională
CCR a decis: inițiativa „Fără penali în funcții publice” este constituţională

Curtea Constituțională a României a pronunțat, marți, o decizie favorabilă asupra inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției, astfel ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcții publice.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.