CCR a respins sesizarea privind noile măsuri fiscale pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea. Drulă: O decizie nedreaptă

Marian Enache CCR
Inquam Photos / Octav Ganea

Judecătorii CCR au respins sesizarea Opoziţiei pe pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea şi au decis că legea este constituţională. Legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, după publicarea motivării CCR.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a declarat după şedinţă că în urma analizei, ”CCR a constatat că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege a vizat un scop unic şi unitare, respectiv creşterea veniturilor la bugetul public şi reducerea cheltuielilor statului”.

”În cadrul examenului de constituţionalitate, s-a conchis că procedura de aprobare a legii, prin angajarea răspunderii Guvernului, a respectat exigenţele Constituţiei şi a jurisprudenţei CCR”, a mai spus Enache, potrivit News.ro.

El a precizat că CCR a mai reţinut că ”dispoziţiile legale în mod punctual criticate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au fost adoptate în marja de apreciere şi oportunitate de care legiuitorul dispune în materie financiar-fiscală”.

Prin urmare, judecătorii constituţionali au decis cu majoritate de voturi că obiecţia este neîntemeiată, că legea în ansamblul său este constituţională, declarând respingerea obiecţiei, că articolul 3 referitor la diminuarea contribuţiei la Pilonul II de pensii administrat privat a persoanelor fizice implicate în activitatea de creare de programe şi calculator este constituţională iar în unanimitate, au respins ca neîntemeiate celelalte critici, în număr de peste 30 formulate în sesizare”, a mai spus preşedintele CCR.

Citește și
Mugur Isarescu, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciuca
Ce spun specialiștii despre noile măsuri fiscale: ”Răutăți împotriva propriului popor, împotriva mediului de afaceri”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Marian Enache a anunţat că după moticarea deciziei CCR, legea poate fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

USR şi Forţa Dreptei au depus în 29 septembrie, la Curtea Constituţională, sesizarea care vizează legea privind unele măsuri fiscale pentru care premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Documentul este semnat şi de către doi parlamentari liberali, Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină, care, ca urmare a acestui fapt, au fost excluşi din grupul parlamentar PNL de la Camera Deputaţilor.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat la acel moment că este dreptul Opoziţiei să formuleze sesizări la Curtea Constituţională, ulterior anunţându-şi intenţia de a solicita Curţii devansarea termenului de dezbatere a sesizării, idee pe care ulterior a abndonat-o, argumentând că nu ar vrea să pună în niciun fel de presiune pe judecătorii de la CCR.

Liderul USR, Cătălin Drulă: ”Curtea Constituţională a României a luat o decizie nedreaptă”

USR a anunţat că va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, după decizia CCR prin care a declarat constituţional pachetul de măsuri fiscal-bugetare şi a respins sesizarea Opoziţiei.

Cătălin Drulă, preşedintele USR, a condamnat decizia CCR, precizând că este inacceptabil să creşti taxele pentru români, în timp ce sunt păstrate pensiile speciale. 

”Curtea Constituţională a României (CCR) a luat o decizie nedreaptă, care permite creşterea taxelor pentru români, în timp ce pensiile speciale rămân neatinse. Această decizie reflectă încă o dată modul în care Marcel Ciolacu pune interesele politice mai presus de bunăstarea românilor. USR va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, omul care a permis ca România să ajungă pe marginea prăpastiei economice”, anunţă USR.

Cătălin Drulă, preşedintele USR, a condamnat decizia CCR.

”Este inacceptabil să creşti taxele pentru români, în timp ce sunt păstrate pensiile speciale. Visul lui Marcel Ciolacu este împlinit de judecătorii CCR numiţi de PSD şi PNL. Este un atac la veniturile oamenilor care muncesc cinstit, totul pentru a finanţa clientela lor de partid, pensiile speciale şi şpăgile baronilor PSD-PNL”.

Drulă arată că a prezentat Curţii Constituţionale zeci de pagini de argumente privind neconstituţionalitatea creşterii taxelor, recunoscute chiar de Ministerul Justiţiei.

”Cu toate acestea, Marian Enache, preşedintele CCR şi fost parlamentar PSD, a propus respingerea sesizării noastre, iar ceilalţi judecători l-au urmat. Este un exemplu clar de politizare şi ignorare a drepturilor românilor. Moţiunea împotriva lui Marcel Boloş pe care o vom depune este un semnal de alarmă faţă de politica fiscală a acestei guvernări. Marcel Boloş este pionul PNL cu care Ciolacu duce România în faliment economic”, a conchis preşedintele USR.

Cioloş: Nu mă surprinde deloc că CCR ţine partea Guvernului, în loc să facă o analiză obiectivă

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş a declarat, miercuri, la Strasbourg, că se aştepta ca CCR să respingă sesizarea opoziţiei pe legea care impune noi măsuri fiscale, trecută prin Parlament după ce premierul Marcel Ciolacu şi-a angajat răspunderea.

”Era de aşteptat, dacă ne uităm la cum a lucrat CCR în ultima vreme. Nu mă surprinde deloc că CCR ţine partea Guvernului, în loc să facă o analiză obiectivă, deşi au fost argumente pe procedură”, a declarat europarlamentarul REPER Dacian Cioloş într-o întâlnire cu jurnaliştii români la Strasbourg.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Angajații din IT vor să-și schimbe jobul pentru un salariu mai bun care să compenseze posibilele scăderi
Angajații din IT vor să-și schimbe jobul pentru un salariu mai bun care să compenseze posibilele scăderi

Pe fondul ultimelor discuții despre noile măsuri fiscale, angajații din domeniul IT iau în calcul metode prin care să atenueze impactul financiar al acestora.

Ce spun specialiștii despre noile măsuri fiscale: ”Răutăți împotriva propriului popor, împotriva mediului de afaceri”
Ce spun specialiștii despre noile măsuri fiscale: ”Răutăți împotriva propriului popor, împotriva mediului de afaceri”

Specialista în fiscalitate Valentina Saygo a fost invitată în emisiunea “Conectat la România“, realizată de Laura Culiță și difuzată exclusiv online pe www.ȘtirileProTV.ro.

Experții BNR îl contrazic pe Marcel Ciolacu: Noile măsuri fiscale ar putea încuraja inflația, care abia a început să scadă
Experții BNR îl contrazic pe Marcel Ciolacu: Noile măsuri fiscale ar putea încuraja inflația, care abia a început să scadă

Pachetul de măsuri fiscale ar putea genera inflație, sugerează experții BNR, care vorbesc de „incertitudini şi riscuri majore la adresa perspectivei inflaţiei”.

Șeful misiunii FMI în România: Măsurile fiscale ale Guvernului Ciolacu - „un pas în direcția bună dar mai este mult de făcut”
Șeful misiunii FMI în România: Măsurile fiscale ale Guvernului Ciolacu - „un pas în direcția bună dar mai este mult de făcut”

Primul pas este curățarea sistemului fiscal, spune Jan Kees Martijn, șeful misiunii FMI în România, într-un interviu acordat Știrilor ProTV.

Premierul anunţă că va cere CCR să devanseze termenul 18 octombrie, la care va dezbate sesizarea pe legea măsurilor fiscale
Premierul anunţă că va cere CCR să devanseze termenul 18 octombrie, la care va dezbate sesizarea pe legea măsurilor fiscale

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va solicita Curţii Constituţionale devansarea termenului stabilit pe 18 octombrie când va dezbate sesizarea formulată de USR şi Forţa Dreptei asupra legii privind măsurile fiscal-bugetare. 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.