Camera Deputaţilor a respins proiectul privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie

Camera Deputaţilor a respins proiectul privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie
Inquam/ George Calin

Camera Deputaţilor a respins, marţi, propunerea legislativă pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

S-au înregistrat 167 voturi pentru respingere, 97 împotrivă şi 25 abţineri.

Propunerea legislativă, iniţiată de 41 de parlamentari de la USR şi de deputatul neafiliat Ana Birchall, are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere, potrivit expunerii de motive, ”toate luările critice de poziţie exprimate de magistraţi, de instituţiile europene, de organisme prestigioase cu rol consultativ în domeniile dreptului constituţional şi anticorupţiei, Comisia de la Veneţia şi GRECO, precum şi numeroasele măsuri luate de secţie în scurta sa perioadă de existenţă”.

 

Citește și
Castor
Un „castor” s-a plimbat prin Parlamentul României pentru a protesta împotriva unei legi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Birchall: Secție de curățire a magistraților

 

La dezbateri, deputatul USR Stelian Ion a solicitat adoptarea proiectului.

”Această secţie ar fi trebuit demult desfiinţată. Cine nu votează proiectul consider că vrea să distrugă şi să controleze justiţia”, a afirmat Stelian Ion, unul dintre iniţiatorii proiectului.

De asemenea, Ana Birchall a făcut un apel la adoptarea proiectului.

”Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie este văzută ca fiind cooperativa ”Nufărul” de curăţire a magistraţilor care nu fac cinste acestei funcţii”, a spus Birchall.

În replică, deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că cine doreşte desfiinţarea secţiei vrea subordonarea justiţiei.

 

Iordache: Cine dorește desfiinarea acestei secții dorește o subordonare a justiției

 

”În decizia CCR din 2018 s-a spus că înfiinţarea secţiei constituie o garanţie legală a principiul independenţei magistratului. Practic, cine doreşte desfiinţarea secţiei doreşte o subordonare a justiţiei. Vreţi să ne întoarcem în perioada în care Portocală şi alţii de la Ploieşti făceau anchete cum voiau? O rog pe doamna procuror general Scutea să dea tot concursul pentru o eficientă şi bună funcţionare a secţiei. O adevărată independenţă a justiţiei este dată prin buna funcţionare a acestei secţii”, a spus Iordache.

Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
USR reclamă un ”atac fără precedent în Parlament la adresa pădurilor”
USR reclamă un ”atac fără precedent în Parlament la adresa pădurilor”

USR reclamă, duminică, un ”atac fără precedent în Parlament la adresa pădurilor”, afirmând că ”se încearcă preluarea controlului absolut al pieţei de lemn din România”, informează News.ro.

Un „castor” s-a plimbat prin Parlamentul României pentru a protesta împotriva unei legi
Un „castor” s-a plimbat prin Parlamentul României pentru a protesta împotriva unei legi

Un activist de mediu costumat în castor s-a plimbat miercuri prin Parlamentul României pentru a protesta împotriva unei legi care va distruge habitatul acestor mamifere.

Parlamentul a votat noile conduceri ale ANRE, ASF și ale Consiliului Legislativ
Parlamentul a votat noile conduceri ale ANRE, ASF și ale Consiliului Legislativ

Senatorii şi deputaţii s-au reunit, miercuri, în şedinţă comună pentru a vota numirile în funcţii de conducere la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Consiliul Legislativ şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.