Băsescu, despre PNL și Blaga: V-a servit partidul ca pe o farfurie cu mici şi îl trataţi aşa

Traian Băsescu
Agerpres

Senatorul PMP Traian Băsescu s-a declarat surprins de opţiunea Partidului Naţional Liberal de a aduce din afara formaţiunii candidaţi, atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru alte funcţii.

"Uitaţi-vă la PNL, ca atitudine. Şi-au adus pe ultima sută, din afara partidului, candidatul la prezidenţiale. Şi-au adus, în căutările lor intense, pe Marian Munteanu, la Primăria Capitalei. Acum şi-au importat un jurnalist de pe piaţa liberă. (...) (Urmăresc, n.r.) să se salveze la scor. (...) Pe mine mă surprinde că n-au găsit (candidaţi din interiorul partidului, n.r.) şi mă surprinde şi relaxarea cu care fac lucrurile acestea. Deci, locurile unu şi trei sunt ocupate de două importuri proaspete", a declarat fostul preşedinte al României, luni seara, la TVR 1.

Potrivit lui Băsescu, în cadrul partidului există "oameni valoroşi", dar PNL s-a lansat în acest tip de politică din dorinţa de a face concurenţă USR.

"Eu sunt surprins de opţiunea de a aduce tot timpul din afară (candidaţi, n.r.). Acesta este un partid mare. Oameni valoroşi, cunoscuţi, au. Slavă Domnului! A dispărut Anca Boagiu. Chiar Adriana Săftoiu. Şi Predoiu. (...) Eu nu ştiu de ce s-au lansat în tipul acesta de politică, la concurenţă cu USR", a spus el.

Fostul preşedinte a apreciat că în aceste situaţii nu este vorba despre "decizii colective", ci de hotărâri care aparţin unui singur om, nominalizându-l în acest sens pe preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Cum să aduci capul de listă din import? Locul trei din import? Candidat la Primăria Capitalei din import? (...) Mă uitam când a ieşit Ludovic Orban din Consiliul lor Naţional să anunţe lista. Păi Blaga era după locul trei, ascuns, pitit undeva, iar acum la lansarea în România a candidatului la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a lui Weber, pe Blaga l-au pus pe ultimul scaun în prezidiu. Pe ultimul scaun din dreapta. Păi e Vasile Blaga! V-a adus partidul, vi l-a servit ca pe o farfurie cu mici, şi îl trataţi aşa", a spus el.

Băsescu s-a declarat convins că dacă PDL "nu se vărsa în PNL", azi partidul avea o susţinere în sondaje de 22-25%, deoarece are structurile organizatorice necesare. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.