Azilele groazei din Voluntari. SURSE: În PSD se discută despre retragerea sprijinului pentru ministrul Gabriela Firea

azilele groazei

În rândul social-democraților se discută despre retragerea sprijinului pentru ministrul Familiei, Gabriela Firea, în contextul scandalului privind azilele groazei din Voluntari, au declarat surse politice pentru Știrile ProTV.

 

Orașul este condus de soțul Gabrielei Firea, primarul Florentin Pandele, iar sora acesteia, Nela Vica Andrieș, era șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială în perioada abuzurilor. Gabriela Firea susține într-o postare că sora ei nu are vreo legătură cu ancheta DIICOT.

Surse politice susțin că primii sancționați ar trebui să fie liderii locali, adică primarul Florentin Pandele, de la PSD, și președintele Consiliului Județean, Hubert Thuma, de la PNL.

În rândul social-democraților se poartă discuții dacă Marcel Ciolacu va folosi scandalul azilelor pentru a o îndepărta din partid pe Gabriela Firea, fiind considerată incomodă și lipsită de popularitate. Mesajul liderului PSD din debutul ședinței de Guvern, când a cerut demisii și intervenția DIICOT, a fost interpretat ca o invitație la un pas în spate.

Duminică, social-democrații ar urma să aibă o întâlnire în care să discute acest subiect.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În acest timp, biroul de comunicare al PSD a formula mesaje pentru reprezentanții partidului care fac declarații publice și care sunt instruiți cum să o protejeze pe Gabriela Firea, dar și pe Ministrul Muncii, Marius Budăi.

În debutul ședinței de Guvern, premierul a cerut destituirea șefilor din agențiile care aveau rol de control, la nivel central și local. Deocamdată, s-a suspendat din funcție Ligia Gheorghe, consiliera Gabrielei Firea, și cea care a avut funcție de conducere, într-unul dintre căminele groazei.

Premierul Marcel Ciolacu a dispus deja o acțiune de control la nivel național în toate centrele de acest gen, care beneficiază de finanțare de la bugetul de stat, conform unor surse politice. Premierul a solicitat sancțiuni severe în cazurile în care abaterile constatate au pus în pericol viața și sănătatea persoanelor vulnerabile din aceste centre.

Marcel Ciolacu, premierul României: „Solicit domnului ministru al Muncii, astăzi, conducerea ANEPIS să fie destituită și conducerea ANPIS Ilfov. Doresc destituirea din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Vreau să fac un apel la Consiliul Județean Ilfov și la Primăria Sectorului 3 să destituie de urgență conducătorii DGASPC-urilor locale.”

Au intrat în colimator șefa Agenției Naționale pentru Plăți - Cristina Anton, șefa structurii județene - Alina Decusară, dar și pe președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități - Mihai Tomescu. DGASPC Sector 3 este condus de Mihaela Ungureanu, iar la Ilfov - este Bogdan Pîntea.

Ligia Gheorghe, consiliera Gabrielei Firea, și cea care a avut funcție de conducere, într-unul dintre căminele groazei, s-a suspendat din funcție, vineri.

de asemenea, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, vineri seară, că a aprobat cererea de suspendare din funcţie a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă