Avocatul Poporului a sesizat CCR privind legea care elimină pensiile speciale. Ce spune Weber

CCR, Curtea Constitutionala
Agerpres

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind legea care elimină pensiile speciale.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţie de neconstituţionalitate cu privire la legea care elimină pensiile speciale adoptată de Camera Deputaţilor, Renate Weber precizând că sunt "motive multiple de neconstituţionalitate".

"Sunt două motive mari pe care le-am invocat noi în această excepţie de neconstituţionalitate - o dată e faptul că nu s-au respectat prevederile clare din Constituţie cu privire la componenţa Parlamentului în momentul în care se modifică Statutul senatorilor şi deputaţilor. Constituţia e foarte clară. E nevoie de şedinţa camerelor reunite, or aici a fost vorba doar de votul Camerei Deputaţilor, iar pe de altă parte celălalt motiv e nerespectarea deciziilor anterioare ale Curţii Constituţionale", a declarat, pentru Agerpres, Avocatul Poporului, Renate Weber.

Printre acestea, ea a menţionat decizii CCR care privesc magistraţii şi judecătorii Curţii de Conturi.

"Sunt motive multiple de neconstituţionalitate (...) am avut sesizări de la diverse categorii profesionale şi analizând am constatat că sunt probleme mari de neconstituţionalitate", a spus Weber.

Citește și
Avocatul Poporului: Copiii instituţionalizaţi cu dizabilităţi sunt sedaţi mult prea uşor
Avocatul Poporului confirmă ancheta "România, te iubesc" privind centrele de copii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Avocatul Poporului, despre schimbările din sănătate: Pacienții ar putea fi ”împovărați excesiv”
Avocatul Poporului, despre schimbările din sănătate: Pacienții ar putea fi ”împovărați excesiv”

Avocatul Poporului consideră că modificările aduse sistemului sanitar referitoare la liberalizarea programelor naţionale de sănătate ar ”împovăra” pacienții, care ”ar suporta costuri suplimentare”.

Avocatul Poporului confirmă ancheta
Avocatul Poporului confirmă ancheta "România, te iubesc" privind centrele de copii

Avocatul Poporului confirmă informaţiile tulburătoare date publicităţii de echipa emisiunii "România, Te iubesc".

Avocatul Poporului, reacție după ancheta „România, te iubesc!” privind copiii sedați în centrele sociale
Avocatul Poporului, reacție după ancheta „România, te iubesc!” privind copiii sedați în centrele sociale

Avocatul Poporului, Renate Weber, și Avocatul Copilului, Ioan Ganfălean, au susținut, vineri, o conferință de presă cu privire la verificări demarate după ancheta „România, te iubesc!” despre copiii sedați în centre sociale.

Concluziile anchetei Avocatului Poporului în cazul copiilor germani maltratați la Vișeu de Sus
Concluziile anchetei Avocatului Poporului în cazul copiilor germani maltratați la Vișeu de Sus

Avocatul Poporului, Renate Weber, a susținut miercuri o conferință de presă referitor la concluziile anchetelor efectuate în cazuri intens mediatizate în ultima perioadă.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.