Atingerea jaloanelor din PNRR, criteriul de bază pentru evaluarea miniştrilor la sfârşitul lunii iunie

Ciucă
Getty

A fost reafimată concluzia potrivit căreia atingerea jaloanelor prevăzute de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi principalul criteriu pentru evaluarea miniştrilor la sfârşitul lunii iunie.

Decizia a venit după ce lideriii coaliţiei de guvernare au discutat în şedinţa de miercuri pe tema PNRR, potrivit News. 

În ceea ce priveşte măsurile fiscale, discuţiile vor continua, însă a fost reiterată ideea potrivit căreia anul acesta nu vor exista modificări.

În ceea ce priveşte PNRR, discuţiile au fost centrate pe capitolul sănătate şi în special pe construirea de noi spitale.

În contextul legat de îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor din PNRR, premierul Nicolae Ciucă a reafirmat că acesta este un criteriu de bază în evaluarea miniștrilor Cabinetului, de la finalul lui iunie.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

O altă temă de discuţie a fost reprezentată de măsurile propuse de Ministerul Finanţelor referitoare la Codul Fiscal, nefiind luată, însă, nicio decizie, au afirmat surse din coaliţie.

Deşi discuţiile privind măsurile fiscale vor continua, premierul Nicolae Ciucă a refirmat în cadrul şedinţei decizia fermă de a nu fi operate modificări în privinţa fiscalităţii până la sfârşitul anului, au mai relatat aceleaşi surse.

Coaliția are în discuţie introducerea la veniturile din alte surse decât salariile a două noi plafoane pentru achitarea de contribuţii, de șase şi 24 salarii minime pe economie, pe lângă cel actual de 12 salarii, creşterea TVA pentru băuturile cu zahăr mult, inclusiv cele carbogazoase, de la 9% la 19%, o posibilă eliminare a impozitului specific plătit de HoReCa, reducerea în etape a plafonului pentru microîntreprinderi, de la 1 milion de euro la 500.000 de euro, după care la 300.000 de euro, iar ulterior la 100.000 de euro, eliminarea posibilităţii de a avea microîntreprinderi fără salariaţi, reducerea facilităţilor din construcţii şi agricultură, prin diminuarea plafonului maxim de salariu scutit de la 30.000 de lei la 15.000 de lei, la care se vor adăuga etapizat contribuţii la CASS, sume mai mari de plată pentru activităţi independente şi profesii liberale, diminuarea plafonului maxim al normei de venit pentru persoanele cu activităţi independente, precum şi creşterea substanţială a impozitului pe locuinţă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.