Alegeri prezidențiale, locale și parlamentare, comasate în 2024. Klaus Iohannis: ”Este posibilă constituțional”

Klaus Iohannis, PSD, Marcel Ciolacu
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Constanţa, că în cadrul coaliției de guvernare au loc discuții despre comasarea alegerilor, care, în opinia sa, reprezintă o variantă posibilă constituţional.   

Șeful statului a susținut că, deși NU nu este posibil ca data alegerilor parlamentare să fie modificată, este însă posibil ca alegerile locale să fie amânate.

”Comasarea alegerilor se discută în partide. Este o variantă care este posibilă. Este posibilă constituțional, însă nu este posibil să aducem parlamentarele mai aproape. Este însă posibil să fie amânate localele. Dacă asta este o soluție sau nu vom vedea pe parcurs. Au existat prime discuții la nivelul coaliției, încă se evaluează dacă aduce ceva, că dacă n-aduce nimic nici pentru cetățean, nici pentru partide, nu trebuie făcut. Însă, confirm, există această discuție”.

Alegeri prezidențiale, parlamentare, locale și europarlamentare în 2023

După părerea președintelui Klaus Iohannis, în 2024 ”am avea cam multe alegeri”, în condițiile în care trebuie organizate absolut toate alegerile: prezidențiale, parlamentare, locale și europarlamentare.

”Este o realitate. În primăvară ar fi europarlamentare, toamna devreme ar fi locale, toamna târziu ar fi parlamentare și toamna și mai târziu ar fi prezidențiale. Ori patru rânduri de alegeri complicate într-un singur an sunt problematice. Vă dați seama că începând din această toamnă, până la sfârșitul anului viitor, ne-am aflat permanent într-o competiție electorală, cu campanii electorale, cu certuri la televizor, pe rețele sociale. Evident, pentru dvs. din media ar fi un festival, dar pentru români nu știu dacă ar fi un festival. Și nu știu dacă, ținând țara un an și jumătate în alegeri, facem un lucru bun pentru oamenii simpli.” - a spus președintele Klaus Iohannis, aflat la Constanța.

Citește și
Nicolae Ciuca, Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis, Kelemen Hunor
Iohannis nu exclude scenariul alegerilor anticipate în România: Rotația premierilor ”sigur va veni cu probleme suplimentare”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Alegeri comasate în 2024: PSD și USR spun ”Nu”

Recent, PNL a anunțat că propune coaliţiei de guvernare reducerea numărului de alegeri din 2024, printr-o variantă de comasare care să fie permisă de lege, a anunțat preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă.

Însă liderii PSD și USR s-au pronunțat deja public, respingând varianta alegerilor comasate în 2024.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
PNL vrea comasarea alegerilor generale cu cele locale, susținând că ”cetăţenii îşi doresc” asta. PSD și USR spun ”nu”.
PNL vrea comasarea alegerilor generale cu cele locale, susținând că ”cetăţenii îşi doresc” asta. PSD și USR spun ”nu”.

PNL va propune coaliţiei de guvernare reducerea numărului de alegeri de anul viitor, printr-o variantă de comasare care să fie permisă de lege, a anunțat preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă.  

Iohannis nu exclude scenariul alegerilor anticipate în România: Rotația premierilor ”sigur va veni cu probleme suplimentare”
Iohannis nu exclude scenariul alegerilor anticipate în România: Rotația premierilor ”sigur va veni cu probleme suplimentare”

Preşedintele Klaus Iohannis nu exclude posibilitatea ca în România să fie declanșate alegeri anticipate, în cazul în care partidele din coaliția de guvernare nu se vor înțelege din cauza rotirii premierilor PNL și PSD.  

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.