Un bărbat din Alba Iulia care face dializă, vindecat de COVID-19 după 26 de zile de la internarea

echipament de dializa

Un bărbat de 47 de ani care efectuează dializă a fost declarat vindecat de COVID-19 şi urmează să fie externat după aproape o lună în care a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, informează Agerpres.

"La secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia au fost trataţi de COVID-19, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 24 de pacienţi. O parte dintre aceştia sufereau şi de alte afecţiuni, precum insuficienţă renală cronică, hipertensiune arterială şi boli cardiace. Cel mai recent caz a fost declarat vindecat astăzi, 5 mai 2020, după ce rezultatele a două teste consecutive efectuate au ieşit negative. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani care efectuează dializă şi care va fi externat în cursul zilei de mâine, după 26 de zile de internare", se menţionează în comunicatul transmis de Biroul de Presă al SJU Alba Iulia.

Potrivit sursei citate, în cadrul secţiei de Boli Infecţioase mai sunt internaţi 10 pacienţi bolnavi de COVID-19, cu forme uşoare şi medii.

"De la începutul evoluţiei pandemiei şi până în prezent, la secţia de Boli Infecţioase a spitalului din Alba Iulia au primit îngrijiri medicale de specialitate peste 60 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care 25 de pacienţi au fost transferaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud şi Spitalul Municipal Blaj, în baza protocoalelor încheiate în actualul context epidemiologic.


De asemenea, în cazul a doi pacienţi, s-a impus transferul la unităţi medicale din Sibiu", se arată în comunicat.

Citește și
donald trump
SUA vor prezenta un raport privind originea coronavirusului. Anunțul lui Trump
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Totodată, la SJU Alba Iulia au fost internaţi, de la începutul evoluţiei pandemiei, aproape 70 de pacienţi suspecţi, în cazul cărora, ulterior, rezultatele analizelor de laborator au ieşit negative.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Coronavirusul a ajuns în Suedia, cel mai probabil, încă din luna noiembrie
Coronavirusul a ajuns în Suedia, cel mai probabil, încă din luna noiembrie

Agenţia de sănătate publică suedeză a anunţat marţi că este probabil ca în Suedia cazuri individuale de COVID-19 să se fi produs în noiembrie 2019, însă a precizat că în prezent ţara nu urmăreşte identificarea primelor cazuri.

SUA vor prezenta un raport privind originea coronavirusului. Anunțul lui Trump
SUA vor prezenta un raport privind originea coronavirusului. Anunțul lui Trump

Preşedintele american Donald Trump a făcut apel marţi la China să dea dovadă de transparenţă cu ceea ce ştie despre originea coronavirusului care a apărut la Wuhan şi apoi a provocat haos în lume, relatează Reuters.

Coronavirus lume LIVE UPDATE, 5 mai. Italia anunță cel mai mic bilanț zilnic din ultimele două luni
Coronavirus lume LIVE UPDATE, 5 mai. Italia anunță cel mai mic bilanț zilnic din ultimele două luni

Coronavirus lume LIVE UPDATE 5 mai 2020. Pentru a două zi la rând, Rusia a înregistrat peste 10.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, ceea ce a dus bilanţul total către 150.000.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă