„Zilele lui Prigojin sunt limitate”. Putin ar căuta să se răzbune după rebeliune, conform unui expert miliar

Prigojin
AFP

Deși Evgheni Prigojin nu a preluat puterea și s-a retras când era aproape de Moscova, rebeliunea care subminează puterea președintelui rus ar putea semnifica începutul sfârșitul pentru regimul Vladimir Putin, scrie Business Insider.

Mick Ryan, un general-maior în retragere din armata australiană și membru al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, a declarat pentru Insider că revolta lui Prigojin va avea „impact pe termen scurt, mediu și lung” asupra războiului din Ucraina, precum și asupra stabilității Rusiei în viitor.

„Autoritatea lui Putin a fost contestată în mod deschis și nu a ieșit arătând foarte bine”, a spus Ryan, sugerând că scăderea încrederii în liderul rus ar putea reduce moralul trupelor ruse de pe front, iar forțele ucrainene ar putea profita de problemele interne ale rușilor.

În timp ce următorii pași ai lui Putin rămân necunoscuți, Ryan a spus că „undeva pe drum, când ne vom uita la căderea lui Putin, aici a început”.

Mick Ryan spune că nici șeful Wagner, Evgheni Prigojin, nu are un viitor strălucit, după ce a fost exilat în Belarus, ca parte a înțelegerii privind oprirea revoltei.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Putin este o persoană destul de răzbunătoare. Părerea mea este că Prigojin probabil că nu ar trebui să rezerve cazare într-un azil de bătrâni. Cred că zilele lui – după raportul probabilităților – sunt probabil limitate”, a spus Ryan pentru Insider.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.