„Un circ absolut ipocrit”. Kiev reacționează la declarațiile cinice ale lui Serghei Lavrov la ONU

Lavrov la ONU
Getty

„Rusia umileşte clar democraţia, libertatea, convenţiile” a scris pe contul de Twitter, Mihailo Podoliak, consilierul administraţiei prezidenţiale de la Kiev, după declarațiile scandaloase făcute de ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, relatează AFP.

Serghei Lavrov, care a prezidat, la New York, o reuniune a Consiliului de Securitate privind 'apărarea principiilor' Cartei ONU, Rusia asigurând în aprilie preşedinţia, prin rotaţie, a Consiliului de Securitate, fiind membră al acestui cel mai înalt organism decizional al Naţiunilor Unite. Kievul a denunţat marţi „ipocrizia” ministrului de externe rus după declarațiile făcute, relatează AFP.

„Un circ absolut ipocrit. Lavrov prezidează Consiliul de Securitate al ONU justificând războiul, masacrele, distrugerea totală”, a denunţat pe Twitter Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev.

„Rusia umileşte clar democraţia, libertatea, convenţiile”, a afirmă Podoliak, potrivit căruia „Rusia trebuie să fie declarată sponsor al terorismului şi expulzată de pretutindeni...”, conform portalului ucrainean RBK.

Autenticitatea tweet-ului lui Podoliak a fost confirmată pentru AFP de o sursă din cadrul preşedinţiei ucrainene.

Citește și
serghei lavrov
Lavrov va prezida în aprilie o reuniune a ONU la New York. Reacția Ucrainei: O glumă proastă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, se află de luni la New York, în contextul în care Rusia deţine preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU până la sfârşitul lunii aprilie.

Ministrul rus de externe a declarat luni că sistemul Naţiunilor Unite se află 'într-o criză profundă', acuzând Occidentul, în special SUA, de a fi responsabili pentru aceasta.

Lavrov prezidează marţi o sesiune de dezbateri privind situaţia din Orientul Mijlociu şi urmează să susţină o conferinţă de presă, la peste un an de la invazia Rusiei în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moscova ''nu va ierta'' Statele Unite pentru faptul că au refuzat să elibereze vize jurnaliştilor ruşi
Moscova ''nu va ierta'' Statele Unite pentru faptul că au refuzat să elibereze vize jurnaliştilor ruşi

Moscova "nu va ierta" Statele Unite pentru faptul că au refuzat să elibereze vize jurnaliştilor ruşi care îl însoţesc pe şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, luni şi marţi la ONU, a declarat duminică ministrul rus, relatează AFP.

Lavrov va prezida în aprilie o reuniune a ONU la New York. Reacția Ucrainei: O glumă proastă
Lavrov va prezida în aprilie o reuniune a ONU la New York. Reacția Ucrainei: O glumă proastă

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, va prezida la New York o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în aprilie, lună în care Rusia va deţine preşedinţia rotativă a organului executiv al Naţiunilor Unite.

Cine a fost singurul ministru de externe al UE care s-a întâlnit cu Serghei Lavrov la ONU FOTO
Cine a fost singurul ministru de externe al UE care s-a întâlnit cu Serghei Lavrov la ONU FOTO

Adunarea Generală a ONU din această săptămână ar fi fost o oportunitate perfectă pentru demararea discuţiilor de pace asupra războiului din Ucraina, dar este puţin probabil ca aceasta să se întâmple, a declarat şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.