„Trupul era tăiat în mai multe bucăți”. O femeie a venit să își conducă partenerul la gară, dar a sfârșit sub roțile trenului

tren
Shutterstock

O femeie în vârstă de 43 de ani din Franța, care venise să își conducă partenerul la gară, a murit după ce a căzut pe șine în timp ce trenul pleca din stație.

Tragedia a avut loc sâmbătă, în stația Thun le Paradis din Meulan-en-Yvelines. Femeia de 43 de ani a sfârșit sub roțile trenului care pleca spre Paris. Trupul neînsuflețit a fost descoperit de un angajat câteva ore mai târziu, în apropierea căii ferate.

Acesta a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat mai multe servicii de urgență și echipaje de poliție.

„Trupul ei era tăiat în mai multe bucăți”, a declarat o sursă apropiată anchetei, potrivit leparisien.fr.

În urma tragediei, traficul feroviar pe linia J a fost suspendat pentru aproape două ore.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Polițiștii au reușit să identifice rapid victima.

„Avea actele la ea”, a mai transmis sursa apropiată anchetei.

Femeia ar fi fost prinsă de partea din spate a trenului în care se afla partenerul său, de la care tocmai își luase rămas bun.

„Mecanicul nu și-a dat seama de nimic”, au mai afirmat surse din anchetă.

Potrivit anchetatorilor, sunt excluse ipotezele conform cărora victima a fost împinsă pe șine sau a vrut să se sinucidă. Cadavrul femeii a fost dus la Institutul de Medicină Legală din Garches (Hauts-de-Seine) pentru a fi supus autopsiei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile

Faptul că Franța a cotit către extrema dreaptă reprezintă o provocare existențială pentru Uniunea Europeană. La Paris și Bruxelles se discută frenetic despre pariul riscant pe care și l-a asumat Emmanuel Macron prin convocarea alegerilor anticipate.

Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.