„Suntem îngrijoraţi.” Măsuri stricte înainte de Halloween într-un cartier din Tokyo pentru a evita producerea unei drame

Halloween tokyo
AFP

"Nu veniţi în Shibuya de Halloween": în pofida acestui avertisment şi a măsurilor de limitare a vânzării de alcool, primăria acestui cartier la modă din Tokyo se teme de un aflux de petrecăreţi în acest weekend.  

Cartierul nipon, cunoscut în lumea întreagă pentru imensul său pasaj pietonal "Shibuya scramble", este de mai mulţi ani o destinaţie preferată a mulţimilor costumate şi dornice să petreacă de Halloween, informează AFP.

Dar la un an după drama sud-coreeană din Itaewon, un cartier din Seul în care 159 de persoane au murit în urma unei busculade gigantice pe 29 octombrie 2022 în timp ce participau la sărbătoarea de Halloween, primarul din Shibuya nu doreşte să îşi asume niciun risc.

La începutul serii de vineri, mulţimea din faţa gării Shibuya era considerabil mai mare decât într-un weekend obişnuit, grăbindu-se să plece pe străzile iluminate ale cartierului sau zăbovind în grupuri între panouri uriaşe care le reaminteau că zona nu găzduieşte nicio petrecere şi că este interzis consumul de alcool pe stradă.

"Suntem extrem de îngrijoraţi că accidente mortale similare cu cel din Itaewon s-ar putea produce în Shibuya", a explicat primarul districtului, Ken Hasebe, într-o conferinţă de presă organizată la începutul acestei luni.

Citește și
zoo
Pregătiri intense pentru Halloween la grădina zoologică din Londra. Animalele testează dovlecii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Odată cu ridicarea restricţiilor anti-COVID şi revenirea în masă a turiştilor străini după redeschiderea completă a frontierelor Japoniei la sfârşitul anului 2022, consumul de alcool pe străzi "a dus la incidente cu rezidenţii şi la accidente potenţial grave', a adăugat el, referindu-se la incidente de furt, violenţă şi agresiuni sexuale.

În ultima seară de Halloween din epoca pre-COVID-19, în 2019, autorităţile estimează că 40.000 de petrecăreţi s-au adunat în Shibuya şi cred că până la 60.000 de persoane ar putea veni anul acesta dacă nu se iau măsuri pentru a-i descuraja.

Reprezentanţii districtului, care intenţionează să trimită pe teren 300 de agenţi de securitate în acest weekend, recunosc însă că nu au autoritatea legală de a restricţiona accesul pe drumurile publice sau de a-i sancţiona pe cei care consumă alcool.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce să nu faci de Halloween ca să fii în siguranță. Avertismentul unui exorcist celebru, care implică și o marcă de vin
Ce să nu faci de Halloween ca să fii în siguranță. Avertismentul unui exorcist celebru, care implică și o marcă de vin

Ian Lawman, exorcistul de 54 de ani, care este și medium, a fost ani de zile preot, și apoi s-a specializat în alungarea entităților demonice. Cu puterea credinței și un set special de abilități, Ian știe cum se poate schimba lumea spiritelor.

Pregătiri intense pentru Halloween la grădina zoologică din Londra. Animalele testează dovlecii
Pregătiri intense pentru Halloween la grădina zoologică din Londra. Animalele testează dovlecii

Grădina zoologică din Londra se pregătește intens pentru Halloween. Animalele testează acum dovlecii.  

Turiştii care vizitează Tokyo de Halloween, sfătuiţi să „stea departe” de zona Shibuya
Turiştii care vizitează Tokyo de Halloween, sfătuiţi să „stea departe” de zona Shibuya

Autorităţile din capitala Japoniei i-au sfătuit pe vizitatorii străini şi locali să evite zona Shibuya din Tokyo, animată în perioada sărbătorii de Halloween, pe fondul îngrijorărilor legate de formarea unor posibile busculade.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă