Ziua Tratatului de la Trianon: Un oficial al premierului Viktor Orban a vorbit despre „reunificarea” Ungariei

George Simion, dat afară de la întâlnirea de la Madrid a partidelor conservatoare. Viktor Orban neagă orice contact cu AUR
Getty

Adjunctul premierului maghiar Viktor Orban a făcut, duminică, declarații cu caracter revisionist la adresa Tratatului de la Trianon în ziua în care, în urmă cu 103 ani, Ungaria pierdea teritorii după înfrângerea suferită în Primul Război Mondial.

Cu ocazia aniversării Tratatului de la Trianon, Péter Szilágyi, secretar de stat adjunct pentru politică naţională al premierului Viktor Orban (foto articol), a subliniat, la ceremonia de predare a Podului Apartenenţei, că după „decretul de pace Trianon”, maghiarii aveau speranţa că „limba noastră maternă, tradiţiile şi cultura nu vor face doar parte din memorie, ci şi din realitatea vieţii de zi cu zi".

„Din 2010, guvernul maghiar lucrează pentru a împlini această speranţă. Drept urmare, 150.000 de maghiari care trăiesc în străinătate au devenit parte a naţiunii maghiare de drept public. Scopul guvernului este de a face posibil ca ungurii care locuiesc în străinătate să prospere în patria lor, să consolideze identitatea maghiară a comunităţilor”, a adăugat el, citat de hirado.hu.

El a amintit: pe 4 iunie 1920, a avut loc o pauză de doliu în birouri şi şcoli, zeci de mii de oameni îmbrăcaţi în haine de doliu s-au adunat la Budapesta. Au sunat clopotele, au sunat alarmele fabricii, traficul a fost oprit. Potrivit deciziei marilor puteri, peste trei milioane de maghiari sunt blocaţi în afara graniţelor ţării.

„Ungurii au rezistat testului timpului”

Secretarul adjunct de stat a spus că decizia a fost luată în urmă cu 13 ani, „nu vom permite graniţelor naţionale să ne despartă de compatrioţii noştri”.

Citește și
statuie mihai viteazul profanata
Statuia lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe a fost profanată. Autorii au desenat steagul Ungariei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Am decis să începem reunificarea naţiunii, maghiarii care trăiesc în străinătate vor deveni din nou membri cu drepturi depline ai naţiunii. Datorită sprijinului reţelei instituţiilor de învăţământ maghiare din străinătate, 300.000 de copii pe an pot beneficia de educaţie în limba maternă de calitate în Bazinul Carpatic şi în întreaga lume”, a subliniat el.

El a vorbit despre faptul că guvernul oferă sprijin şi elevilor care studiază în învăţământul public din ţara de origine, astfel încât aceştia să poată vizita cel puţin o dată zonele locuite de maghiari din ţările vecine.

„Scopul politicii naţionale este de a creşte gradul de conştientizare că suntem responsabili pentru maghiarii de peste graniţă”, a precizat el.

„Ungurii au rezistat testului timpului şi, datorită politicii naţionale din ultimii ani, sunt mai puternici ca niciodată”, a declarat Péter Szilágyi, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Președintele Ungariei compară anexarea Crimeei cu pierderea Transilvaniei de către Ungaria
Președintele Ungariei compară anexarea Crimeei cu pierderea Transilvaniei de către Ungaria

Președintele Ungariei, János Áder, a comparat, luni, anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, semnat la sfârșitul Primului Război Mondial și prin care Transilvania a revenit României, scrie hirado.hu.

Statuia lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe a fost profanată. Autorii au desenat steagul Ungariei
Statuia lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe a fost profanată. Autorii au desenat steagul Ungariei

Primăria Sfântu Gheorghe condamnă profanarea statuii lui Mihai Viteazul din oraș, pe care persoane necunoscute au scris cu vopsea albă TRIANON 1920 şi au desenat un steag roşu-alb-verde şi cere sprijinul cetăţenilor pentru identificarea autorilor.

Oficial maghiar după declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon:
Oficial maghiar după declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon: "E ofensator, provoacă tensiuni inutile"

Marcarea în fiecare an a Tratatului de la Trianon ca sărbătoare în România este un fapt uimitor şi profund ofensator pentru naţiunea maghiară, afirmă Árpád János Potápi, secretar de stat al Cancelariei Prim-ministrului ungar.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.