„Încetați cu jocurile astea! Să ne purtăm ca atare!”. Iureș la Washington în privința sprijinului pentru Ucraina

×
Codul embed a fost copiat

Solidari cu Ucraina, miniștrii de Externe din Uniunea Europeană au fost, luni, la Kiev. Pe de altă parte, la Washington, Camera Reprezentanților tocmai a blocat ajutorul pentru țara vecină.

Finanțarea militară suplimentară a fost exclusă dintr-un acord bugetar, încheiat în ultimul moment în Congres, ca măsură temporară de compromis, pentru evitarea blocajului instituțiilor din Statele Unite.

Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe: „Este un eveniment istoric, pentru că, pentru prima dată, Consiliul Afacerilor Externe are o reuniune în afara granițelor Uniunii Europene, dar în interiorul viitoarelor granițe ale Uniunii Europene. Și acesta este un mesaj în sine, un mesaj de susținere”.

Luminița Odobescu, ministrul român de Externe: „Atacurile rușilor asupra infrastructurii civile, inclusiv asupra porturilor de pe Dunăre, foarte aproape de granița românească, sunt crime de război. România va continua eforturile de sprijinire a Ucrainei prin asigurarea tranzitului cerealelor”.

Pe de altă parte, Germania a făcut apel pentru oprirea atacurilor "brutale" asupra rețelei energetice ucrainene, acum când se apropie iarna.

Citește și
Josep Borell
Uniunea Europeană va spori ajutorul militar pentru Ucraina, anunţă Borrell la Kiev
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Annalena Baerbock, ministrul german de Externe: „Ucraina are nevoie de un scut protector pentru iarnă. Un scut protector pentru iarnă care să cuprindă apărare antiaeriană, dar și generatoare și consolidarea aprovizionării cu energie”.

Josep Borrell, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate: „Acest război are consecințe profunde pentru întreaga lume. Dar pentru noi, europenii, reprezintă o amenințare existențială. De aceea, trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina și să discutăm cu aliații și prietenii noștri americani pentru a-i îndemna să continue să ne sprijine”.

Washingtonul este de departe cel mai important susținător financiar și militar al Ucrainei. Numai că, fondurile americane se vor epuiza în câteva zile, iar Congresul SUA tocmai a adoptat o lege de finanțare provizorie, pentru următoarele 45 de zile, care nu include sprijin pentru Ucraina.

Joe Biden, președintele SUA: În acordul de ultim minut nu sunt prevazute și fondurile pentru Ucraina! Sub nicio formă nu putem permite sistarea sprijinului american pentru Ucraina!

Reporter: Domnule președinte, cum îi puteți liniști pe aliați și mai ales pe Zelenski?

Joe Biden: Îi asigur! Uitați-vă la mine! Vom rezolva asta! Nu concep ca toți cei care au votat copleșitor pentru sprijinirea Ucrainei, în Cameră și în Senat, democrați și republicani, să-i lase acum pe ucraineni să moară din calcule pur politice.

Fără să-și reprime furia și frustrarea, președintele american i-a somat pe republicanii din Congres: „Încetați cu jocurile astea! Puneți-vă chiar astăzi de acord, avem un ragaz de 45 de zile, iar numărătoarea inversă a început deja! Să fiu sincer, m-am săturat de această politică pe marginea prăpastiei! Suntem cea mai puternică economie a lumii și, mai mult, suntem o națiune indispensabilă pe scena lumii. Să ne purtăm ca atare!”.

La rândul său, ministrul ucrainean al Apărării a dezvăluit că a primit asigurări cu privire la continuarea asistenţei militare într-o discutie telefonică avută cu omologul său american, Lloyd Austin.

Ajutorul militar american pentru Ucraina, de când Rusia a lansat invazia la scară mare, în februarie 2022, se ridică la 46 de miliarde de dolari. Președintele Biden a cerut alte 24 de miliarde.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Desigur, aceasta este o chestiune temporară. Bineînțeles, SUA vor continua să fie direct implicate în conflict. Dar - am spus asta în repetate rânduri - ne așteptăm ca oboseala din cauza acestui conflict, oboseala din cauza sponsorizării complet absurde a regimului de la Kiev, să sporească în diverse țări, inclusiv în SUA”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Avem probleme mai mari”. Statul NATO care se pregătește să taie orice ajutor pentru Ucraina
„Avem probleme mai mari”. Statul NATO care se pregătește să taie orice ajutor pentru Ucraina

Unul dintre statele membre NATO intenționează să sisteze sprijinul pentru Ucraina acord până acum pe parcursul războiului împotriva Rusiei.

Uniunea Europeană va spori ajutorul militar pentru Ucraina, anunţă Borrell la Kiev
Uniunea Europeană va spori ajutorul militar pentru Ucraina, anunţă Borrell la Kiev

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a promis, duminică, la Kiev sporirea ajutorului militar al UE pentru a susţine Ucraina în războiul cu Rusia.

 

Volodimir Zelenski vrea să transforme Ucraina într-o uzină de armament. „Vom deveni unul dintre principalii producători”
Volodimir Zelenski vrea să transforme Ucraina într-o uzină de armament. „Vom deveni unul dintre principalii producători”

Industria de apărare a Ucrainei se va transforma într-un „mare centru militar” printr-un parteneriat cu producătorii occidentali.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă