Zi decisivă pentru viitorul lui Donald Trump. Votul pentru destituirea sa are loc azi

Donald Trump
Getty

Preşedintele american Donald Trump a reafirmat miercuri că nu a făcut „nimic rău”, într-un mesaj transmis pe Twitter cu câteva ore înaintea votului din Camera Reprezentanţilor privind procedura de destituire lansată împotriva sa, relatează AFP.

„Vă vine să credeţi că astăzi voi fi pus sub acuzare de stânga radicală, democraţii-care-nu-fac-nimic, ÎN TIMP CE EU NU AM FĂCUT NIMIC RĂU!”, a scris liderul de la Casa Albă.

„E groaznic. Aşa ceva nu ar mai trebui să se întâmple niciodată vreunui preşedinte. Spuneţi o rugăciune!”, a adăugat Trump.
 

 

Camera Reprezentanţilor votează punerea sub acuzare a lui Donald Trump

 

Citește și
Trump - Greta
Conflict acid între Donald Trump și Greta Thunberg. „Cât de ridicol, relaxează-te!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Mâine, când ne vom reuni pentru a aproba două articole de punere sub acuzare a preşedintelui, Camera Reprezentanţilor va exercita una din prerogativele sale cele mai solemne ce îi sunt garantate de Constituţie", a anunţat marţi lidera democraţilor din Congres Nancy Pelosi, relatează Agerpres.

O comisie a Camerei Reprezentanţilor a dezbătut marţi, într-o atmosferă furtunoasă, ultimele ajustări tehnice, deschizând calea şedinţei parlamentare istorice de miercuri.

Donald Trump, pus sub acuzare pentru „abuz de putere” și „obstrucționarea justiției”

 

La mai puţin de trei luni de la izbucnirea scandalului ucrainean, Camera Reprezentanţilor se pregăteşte să îl pună sub acuzare pe Donald Trump pentru "abuz de putere" şi "obstrucţionarea activităţii Congresului".

Marţi, preşedintele republican Donald Trump a lansat un atac violent la adresa opoziţiei democrate pe care o acuză că duce "un război deschis împotriva democraţiei".

Într-o scrisoarea de şase pagini adresată democratei Nancy Pelosi, Trump îşi reia obiecţiile faţă de capetele de acuzare ce îi sunt aduse şi pe care le califică ca fiind fără valoare şi absurde, într-un limbaj acuzator şi pe alocuri dispreţuitor îl care îi atacă pe Pelosi, pe democraţii din Congres, pe Joe Biden şi instituţii precum FBI-ul.

Trump o acuză pe lidera democraţilor că a transformat Camera Reprezentanţilor dintr-un organ legislativ onorabil într-o Cameră de persecuţie partinică "în timp ce cu greu îşi ascunde ura faţă de mine".

În opinia sa, votul din Cameră nu este "nimic mai mult decât o încercare de lovitură de stat ilegală şi partizană" motivată de resentimente. "Sunteţi incapabilă să acceptaţi verdictul urnelor" din 2016, o apostrofează liderul de la Casa Albă pe Pelosi.

Prezentându-se drept victimă a unei "cruciade vicioase", Donald Trump se declară încrezător că va ieşi cu bine din acest episod: "Nu am nicio îndoială asupra faptului că poporul american vă va considera responsabilă, alături de democraţi, la alegerile din 2020".

Rugată de CNN să comenteze pe marginea conţinutului scrisorii, Pelosi a declarat: "Nu am citit-o în întregime. Am avut treabă. Dar am văzut esenţa. Chiar este ceva nesănătos".

Procedura de destituire divizează profund societatea americană: 45% doresc ca aceasta să conducă la revocarea preşedintelui, în timp ce 47% se opun, conform unui sondaj CNN-SSR.

Democraţii consideră că Trump se face vinovat de „abuz de putere” pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă de reluarea investigării fiului lui Biden, iar acuzaţia de „obstrucţionare a Congresului” ar rezulta din încercările liderului de la Casa Albă de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Trump spune că votul pentru destituirea sa este
Trump spune că votul pentru destituirea sa este "trist" şi că nu l-ar deranja o procedură lungă

Preşedintele american Donald Trump a respins vineri procedura de punere sub acuzare şi de destituire împotriva sa ca fiind o "farsă".

Conflict acid între Donald Trump și Greta Thunberg. „Cât de ridicol, relaxează-te!”
Conflict acid între Donald Trump și Greta Thunberg. „Cât de ridicol, relaxează-te!”

Preşedintele american Donald Trump a ironizat-o din nou, joi, pe adolescenta de 16 ani Greta Thunberg, declarând că desemnarea activistei suedeze Persoana Anului 2019 de revista americană Time este ''ridicolă''.

Anunțul făcut de Trump. Ce se va întâmpla cu iudaismul
Anunțul făcut de Trump. Ce se va întâmpla cu iudaismul

Preşedintele Donald Trump va semna miercuri un ordin executiv prin care iudaismul va fi considerat şi naţionalitate, nu doar religie.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.