Zelenski: Unii membri NATO parcă sunt „hipnotizați” de agresiunea rusă asupra Ucrainei

volodimir zelenski
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că, deşi NATO este "cea mai puternică" alianţă de apărare "din lume", unii dintre membrii acesteia "sunt parcă hipnotizaţi de agresiunea rusă".

Intervenţia lui Zelenski a avut loc la o reuniune a liderilor ţărilor nordice şi baltice convocată de premierul britanic, Boris Johnson, - aşa-numita Forţă expediţionară comună (Joint Expeditionary Force /JEF) - pentru a discuta despre securitatea în nordul Europei în faţa ameninţării tot mai mari din partea Rusiei.

Preşedintele ucrainean şi-a exprimat din nou regretul că Alianţa Nord-Atlantică nu instituie o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei pentru a împiedica atacurile ruseşti şi a subliniat că sancţiunile internaţionale aplicate împotriva Rusiei până în prezent "nu sunt suficiente", pledând pentru un "embargo comercial" complet împotriva Moscovei.

"Se vorbeşte mult despre un al Treilea Război Mondial care ar începe dacă NATO ar închide cerul ucrainean în faţa rachetelor şi avioanelor ruseşti, astfel că un coridor umanitar de excludere aeriană nu a fost stabilit", a deplâns el.

"Aceasta permite armatei ruse să bombardeze oraşe paşnice şi să arunce în aer blocuri, spitale şi şcoli", le-a transmis el liderilor adunaţi la palatul Lancaster House din Londra.

Citește și
ucraina razboi, tanc rusesc distrus
Consilier Zelenski: Suntem la o răscruce. Fie vom avea un acord, fie rușii vor avea o nouă ofensivă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, Zelenski şi-a exprimat frustrarea că, în pofida pretinsei politici a "uşilor deschise", NATO nu a admis ţara sa ca membru, situaţie pe care Ucraina trebuie "să o accepte", întrucât nu are altă opţiune. Totodată, el a îndemnat Alianţa Nord-Atlantică să caute alte căi de colaborare cu ţara sa.

"Ucraina nu este membră NATO, înţelegem asta, suntem nişte oameni adecvaţi. Ani de zile am auzit despre uşa presupus deschisă, dar am început să înţelegem că nu putem intra pe acolo. Acest lucru este adevărat şi trebuie să-l recunoaştem. Mă bucur că oamenii noştri încep să admită aceasta şi să se bazeze pe ei înşişi şi pe partenerii noştri care ne ajută", a spus preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Agerpres.

Zelenski a criticat şi faptul că numeroase companii nu s-au retras încă de pe teritoriul Federaţiei Ruse şi a chemat guvernele să blocheze intrarea navelor ruseşti în porturile lor şi ca toate băncile ruse să fie excluse din sistemul de transfer bancar SWIFT.

Preşedintele ucrainean a cerut Occidentului mai mult armament - "ei ştiu deja tipul de care avem nevoie, toată lumea o ştie" - indicând că armele pe care le primeşte în prezent Ucraina sunt utilizate în decurs de numai 20 de ore.

"El ne provoacă pe bună dreptate să facem mai mult şi ştim cu toţii că putem şi trebuie să facem mai mult", a reacţionat Johnson, după ce a recunoscut încă o dată curajul liderului şi poporului ucrainean.

JEF, condusă de Marea Britanie, este o coaliţie de securitate din nordul Europei, care reuneşte Danemarca, Finlanda, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Ţările de Jos, Suedia şi Norvegia, câteva dintre ele având frontieră comună cu Rusia.

Premierul britanic va îndemna marţi această coaliţie, unii din membrii căreia fac parte din NATO, "să depună eforturi comune pentru o mai mare rezilienţă împotriva ameninţărilor din partea statelor ostile", care presupune o mai mare colaborare în domeniul apărării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 20. Prim-miniştrii Poloniei, Cehiei şi Sloveniei au ajuns la Kiev
Război în Ucraina, ziua 20. Prim-miniştrii Poloniei, Cehiei şi Sloveniei au ajuns la Kiev

Război în Ucraina, ziua 20. Explozii puternice s-au auzit, marți dimineață, în centrul Kievului. Președintele Volodimir Zelenski a prelungit legea marțială pentru încă 30 de zile.

Consilier Zelenski: Suntem la o răscruce. Fie vom avea un acord, fie rușii vor avea o nouă ofensivă
Consilier Zelenski: Suntem la o răscruce. Fie vom avea un acord, fie rușii vor avea o nouă ofensivă

Un consilier al președintelui ucrainean Volodimr Zelenski a declarat marți că războiul din Ucraina se află la o răscruce care ar putea duce fie la un acord în cadrul discuțiilor cu Rusia, fie la o nouă ofensivă rusă, scrie The Guardian.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.