Zelenski face un pas major cu privire la formula sa de pace. Mișcarea gândită de liderul Ucrainei

volodimir zelenski
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, joi seara, organizarea în cursul acestei luni a unei "reuniuni internaţionale majore" în insula Malta cu privire la formula sa de pace.

"L-am informat pe preşedintele (american Joe) Biden despre o reuniune internaţională majoră privind formula de pace, care va avea loc luna aceasta în Malta, a declarat şeful statului ucrainean în discursul său, în care s-a referit la o convorbire telefonică cu omologul său american.

SUA sprijină implementarea formulei de pace, a spus el.

ONU se implică

Zelenski s-a referit, de asemenea, la discuţia pe care a avut-o joi cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în care a salutat "participarea activă a ONU la eforturile globale privind formula sa de pace".

Potrivit preşedintelui ucrainean, ONU este "dispusă să trimită un reprezentant la apropiata întâlnire", care, a explicat el, va reuni din nou "consilieri" din partea preşedinţilor sau a guvernelor care susţin documentul.

Citește și
Ciolacu si Zelenski
Gestul făcut de Ciolacu în momentul în care l-a întâlnit pe Zelenski, la Kiev. VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Reuniunea din Malta ar fi cea de-a treia organizată de Ucraina în acest format. La precedentele două reuniuni, care au avut loc anul acesta în Danemarca şi Arabia Saudită, au participat zeci de consilieri ai guvernelor şi preşedinţilor din multe ţări, fiind convocate de şeful biroului prezidenţial ucrainean, Andrii Iermak.

Ucraina aspiră să organizeze un summit pentru a aproba formula de pace propusă de preşedintele Zelenski, la care să fie prezenţi cât mai mulţi lideri mondiali, însă mulţi dintre liderii care şi-au trimis consilierii la reuniunile anterioare au relaţii strânse cu Rusia şi nu şi-au manifestat disponibilitatea în acest sens, notează Agerpres.

Kievul caută mai mult sprijin

Printre punctele din planul de pace al lui Zelenski se numără întoarcerea prizonierilor militari şi civili, protecţia mediului, securitatea nucleară, energetică şi alimentară. Punctul-cheie este restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele recunoscute de ONU.

Kievul caută sprijin din partea ţărilor din aşa-numitul Sud Global, care nu sunt dispuse să o rupă cu Rusia sau să condamne invazia în privinţa unora dintre aceste puncte.

Criticii formulei de pace a lui Zelenski o consideră irealizabilă din cauza faptului că prevede a priori retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Emmanuel Macron îl asigură pe Volodimir Zelenski de susţinerea sa, în pofida unei „multiplicări a crizelor”
Emmanuel Macron îl asigură pe Volodimir Zelenski de susţinerea sa, în pofida unei „multiplicări a crizelor”

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl asigură pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski că revenirea conflictului israeliano-palestinian în centrul atenţiei internaţionale nu afectează susţinerea Uniunii Europene (UE) a Ucrainei, relatează BFMTV.

 

Gestul făcut de Ciolacu în momentul în care l-a întâlnit pe Zelenski, la Kiev. VIDEO
Gestul făcut de Ciolacu în momentul în care l-a întâlnit pe Zelenski, la Kiev. VIDEO

Marcel Ciolacu i-a mulţumit, miercuri la Kiev, preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru sprijinul acordat în decizia Guvernului de la Kiev ca ca limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina să fie româna şi nu „limba moldovenească”.

Surse politice: Ciolacu ajunge miercuri la Kiev. Discuții cu Zelenski pentru drepturile românilor din Ucraina
Surse politice: Ciolacu ajunge miercuri la Kiev. Discuții cu Zelenski pentru drepturile românilor din Ucraina

La o zi după vizita din Israel, premierul Marcel Ciolacu se oprește într-o altă zonă de război: la Kiev.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.