Zeci de mii de persoane, evacuate în Vietnam şi China din calea ciclonului Talim. Circulația rutieră și aeriană, afectate

ciclon china
Profimedia

Zeci de mii de persoane urmau să fie evacuate luni în sudul Chinei şi în Vietnam, iar zeci de zboruri să fie anulate, din cauza unui ciclon care se apropia de continent, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP.

Rafale puternice de vânt şi ploi urmează să măture litoralul provinciilor Guangdong şi Hainan, în sudul Chinei, după ce ciclonul atinge uscatul, în noaptea de luni spre marţi, anunţă serviciile meteorologice chineze, citează news.ro.

O alertă cod portcaliu de furtună a fost emisă - a doua cea mai puternică pe o scală în patru trepte - care indică faptul că furtuna urmează să se transforme într-un ciclon important.

Potrivit unor cercetători, ciclonii urmează să devină tot mai puternici, din cauza încălzirii globale.

Cel puţin 1.000 de persoane au fost evacuate în oraşul Yunfu,. în provincia Guangdong, potrivit ziarului Southern Daily.

Citește și
gradinita
O educatoare a fost executată după ce a otrăvit 25 de copii. Ar fi vrut să se răzbune pe o colegă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Tranzacţiile financiare la Bursa din Hong Kong, unul dintre cele mai importante centre financiare din lume, au fost suspendate.

Transportul este, de asemenea, afectat.

Majoritatea autobuzelor nu mai circulă în oraş.

Peste 1.000 de călători au fost afectaţi de anulări şi întârzieri ale unor zboruri, potrivit Autorităţii Aeroportuare din Hong Kong.

Aeroportul vecin Macao a anulat 80 de zboruri.

Către ora locală 14.00 (9.00, ora României), ciclonul se afla la 280 de kilometri sud-vest de Hong Kong.

Nave situate în jurul Insulei Hainan au fost îndemnate să intre rapid în port, în contextuln în care valuri puteau atinge şase metri înălţime.

În Vietnam, autorităţile se pregăteau să evacueze 30.000 de persoane în provinciile Quang Ninh şi Hai Phong, care urmau să fie cele mai afectate.

Ciclonul „ar putea să fie unul dintre cele mai importante care atinge Golful Tonkin în ultimii ani”, potrivit specialiștilor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
China cere Uniunii Europene să îşi clarifice poziţia cu privire la parteneriatul strategic cu Beijingul
China cere Uniunii Europene să îşi clarifice poziţia cu privire la parteneriatul strategic cu Beijingul

Uniunea Europeană trebuie să-şi ”clarifice” în continuare poziţia cu privire la parteneriatul său strategic cu Beijingul, i-a spus principalul diplomat al Chinei, Wang Yi, şefului de politică externă al Uniunii Europene, Josep Borrell.

O educatoare a fost executată după ce a otrăvit 25 de copii. Ar fi vrut să se răzbune pe o colegă
O educatoare a fost executată după ce a otrăvit 25 de copii. Ar fi vrut să se răzbune pe o colegă

O educatoare din China a fost executată după ce a omorât un copil și a intoxicat alți 24, otrăvindu-le mâncarea.  

China plănuiește să trimită oameni pe Lună. Misiunea va avea loc înainte de 2030
China plănuiește să trimită oameni pe Lună. Misiunea va avea loc înainte de 2030

Oficialii chinezi au dezvăluit, miercuri, noi detalii despre planurile lor de a încerca să trimită oameni pe Lună.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.