„A fost un act terorist”. Președintele Serbiei anunță măsuri urgente după cele două masacre care au îndoliat țara

Aleksandar Vučić
AFP

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat vineri că atacul - în care un tânăr a ucis opt persoane şi a rănit alte 14 în apropiere de oraşul Mladenovac în cursul nopţii de joi spre vineri - este "un act terorist".

Vucic a anunţat măsuri urgente pentru reducerea numărul de arme de foc în ţară, relatează EFE şi AFP.

"Atacul din noaptea trecută a fost un act terorist, un act în care unităţile noastre speciale au fost însărcinate cu arestarea şi neutralizarea teroristului", a declarat Vucic într-o conferinţă de presă.

"Criminalul a fost arestat şi nu va mai vedea lumina zilei, metaforic vorbind. Nu va mai ieşi din închisoare", a declarat preşedintele sârb, fără a preciza la ce fel de motivaţie teroristă s-a referit.

"Vom proceda la o dezarmare aproape completă a Serbiei", a mai declarat Vucic, a cărui conferinţă de presă a fost transmisă în direct, după acest nou măcel ce a avut loc la doar 24 de ore după ce un băiat de 13 ani a ucis opt colegi de clasă şi un agent de pază la o şcoală din Belgrad, declanşând o dezbatere privind controlul armelor de foc.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Vucic a anunţat o revizuire a condiţiilor pentru eliberarea permisului pentru deţinerea de arme uşoare, în afară de armele deţinute de vânători, având ca obiectiv să reducă numărul de la circa 400.000 la "nu mai mult de 30.000-40.000".

În această ţară cu circa 6,8 milioane de locuitori, oamenii deţin legal peste 765.000 de arme, dintre care 360.000 de arme de vânătoare, conform datelor prezentate de şeful statului.

Vucic a mai anunţat că guvernul va aborda şi problema deţinerii ilegale de arme. "Atacul din noaptea trecută obligă Ministerul de Interne să modifice de urgenţă legea privind regimul armelor şi muniţiilor", a spus el, potrivit Agerpres.

Preşedintele sârb a anunţat, de asemenea, creşterea numărului de poliţişti cu aproximativ 1.200 de noi oameni în următoarele şase luni, pentru a plasa un poliţist în fiecare şcoală, în plus faţă de agenţii de pază deja prezenţi.

Un număr mare de arme de foc circulă în Balcani de la destrămarea fostei Iugoslavii şi războaiele sângeroase din anii 1990.

După măcelul de miercuri în care un elev de 13 ani a ucis opt dintre colegii săi şi un agent de pază al şcolii situate în centrul Belgradului, un tânăr de 21 de ani a omorât în cursul nopţii de joi spre vineri opt persoane cu o armă automată şi a rănit alte 14 în trei sate din regiunea Mladenovac, la aproximativ 60 km sud de Belgrad, printre persoanele decedate aflându-se un poliţist, care nu era de serviciu în acel moment, precum şi sora sa.

Suspectul, cu iniţialele U.B., născut în 2002, a fost arestat în apropiere de oraşul Kragujevac, la aproximativ 140 de kilometri de capitală vineri dimineaţă, după o urmărire care a durat toată noaptea, conform unui scurt comunicat oficial.

Poliţia îşi continuă activitatea pentru a clarifica faptele şi circumstanţele celor întâmplate, se arată în text.

Potrivit unor informaţii neoficiale, atacatorul a coborât dintr-o maşină în care se afla singur şi a început să tragă. Presa sârbă scrie că el este fiul unui ofiţer militar.

Aproximativ 600 de agenţi de poliţie din unităţile speciale au fost implicaţi în căutarea agresorului, potrivit televiziunii publice sârbe RTS.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă