Wall Street Journal: SUA au blocat HIMARS-urile pentru a împiedica Kievul să atace Rusia

M142 HIMARS
IMAGO

Pentagonul a modificat lansatoarele de rachetă furnizate Ucrainei, pentru ca Kievul să nu poată trage cu ele rachete cu rază lungă de acţiune care să atingă teritoriul Rusiei şi să nu agraveze astfel războiul rus, dezvăluie The Wall Street Journal.

Statele Unite au livrat Ucrainei, de la începutul războiului rus, 20 de sisteme de tip High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS) - un lansator multiplu de rachetă redutabil pentru armata rusă, cu o rază de acţiune de aproximativ 80 de kilometri, scrie news.ro.

Însă, dezvăluie WSJ, Pentagonul a modificat aceste sisteme de armament înainte de a le trimite pe câmpul de luptă, cu scopul de a împiedica Kievul să atace teritoriul rus şi de a agrava, în acest fel, conflictul armat.

Oficiali americani declară WSJ că HIMARS-urile livrate Ucrainei nu pot trage rachete de tip Army Tactical Missile System (ATACMS), pe care Washingtonul nu le-a furnizat, dar pe care ucrainenii le pot obţine de la alte ţări.

Aceste proiectile sunt capabile să atingă o ţintă aflată la peste 300 de kilometri şi să vizeze, astfel, cu uşurinţă, de pe teritoriul ucrainean, zone din Rusia.

Citește și
jens stoltenberg
Stoltenberg: Rusia încearcă să îngheţe luptele din Ucraina pe timpul iernii, înaintea unei ofensive în primăvară
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Aceste modificări blochează totodată tragerea oricăror altor tipuri de rachetă cu rază lungă de acţiune pe care Ucraina le-ar putea cumpăra sau produce.

Casa Albă şi Pentagonul, contactate de WSJ, au refuzat să comenteze cu privire la aceste modificări, care ar putea legătură cu materialul militar sau cu software-ul.

”Din motive de securitate operaţională, nu comentăm în mod public configurarea sistemelor furnizate aliaţilor şi partenerilor”, a respins un purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder, un general cu o stea.

Însă, înainte de livrarea acestor arme, Statele Unite au obţinut promisiunea oficială a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că HIMARS-urile livrate nu vor fi folosite în atacarea unor ţinte de pe teritoriul Rusiei.

La jumătatea lui septembrie, o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, avertiza clar Statele Unite în acest sens.

”Dacă Washingtonul decide să ofere Kievului armament cu rază lungă de acţiune, ele vor încălca o linie roşie şi vor deveni parte în conflict”, ameninţa Zaharova

Aceste dezvăluiri au loc în contextul în care Ucraina a efectuat cu regularitate, în ultimele luni, atacuri pe teritoriul rus.

La sfârşitul lui iulie, iar apoi în octombrie, Peninsula ucraineană Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, a fost vizată şi atinsă de artileria ucraineană.

Luni, atacuri cu drone au mers mai adânc şi au atins două baze aeriene în centrul Rusiei.

Marţi, guvernatorul regiunii Kursk, vecină cu Ucraina, a evocat un ”atac cu dronă în zona aerodromului” din acest oraş, în care un rezervor de stocare de petrol a fost incendiat, însă fără să facă victime.

Imediat după aceea, Statele Unite au condamnat cu jumătate de gură aceste atacuri ucrainene pe teritoriul rus.

”Noi nu încurajăm şi nu ajutăm Ucraina să lanseze atacuri în Rusia”, a subliniat secretarul de Stat american Antony Blinken.

”Lucrul la care suntem hotărâţi este să facem în aşa fel încât ei (ucrainenii) să aibă în mână - cu (ajutorul) altor mulţi parteneri din lume - echipamentele de care au nevoie pentru a se apăra, a-şi apăra teritoriul şi a-şi apăra libertatea”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vladimir Putin dă asigurări că va folosi arma nucleară numai „ca mijloc de apărare”. Reacția Statelor Unite
Vladimir Putin dă asigurări că va folosi arma nucleară numai „ca mijloc de apărare”. Reacția Statelor Unite

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri că riscul unui război nuclear este în creştere pe fondul conflictului din Ucraina, dar a insistat că Rusia nu a ''înnebunit'' şi nu va folosi prima arma nucleară.

Stoltenberg: Rusia încearcă să îngheţe luptele din Ucraina pe timpul iernii, înaintea unei ofensive în primăvară
Stoltenberg: Rusia încearcă să îngheţe luptele din Ucraina pe timpul iernii, înaintea unei ofensive în primăvară

Rusia încearcă să îngheţe luptele din Ucraina pe timpul iernii pentru a-şi întări forţele în vederea unui nou asalt în primăvară, a declarat miercuri şeful NATO, Jens Stoltenberg.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.