Vladimir Putin refuză să garanteze că Navalnîi va ieși viu din închisoare. Ce spune despre situația opozantului

Vladimir Putin
Getty

Arestarea lui Aleksei Navalnîi a stârnit un val de controverse la nivel internațional, dar și proteste violente pe teritoriul Rusiei. Cu toate acestea, opozantul este în continuare după gratii, iar situația sa medicala este una precară.

Într-un interviu acordat rețelei americane NBC News, Vladimir Putin a refuzat să garanteze că Aleksei Navalnîi va ieși viu din închisoare și a subliniat că reținerea opozantului rus nu a fost decizia lui.

Liderul de la Kremlin a spus că nu poate garanta că Navalnîi, care execută o pedeapsă de aproape trei ani de închisoare, va ieși viu din detenție, transmite The Guardian.

Întrebat dacă opozantul rus va supraviețui celor 32 de luni de detenție, Putin a răspuns: „În țara asta aceste decizii nu sunt luate de președinte. În ceea ce privește persoana pe care ați menționat-o, i se vor aplica aceleași măsuri, nu mai rele decât oricui altcuiva care se află în închisoare.”

Putin a evitat să rostească numelui lui Navalnîi, referindu-se la el cu apelativul „acea persoană”.

Citește și
Vladimir Putin
Putin se declară dispus să susțină la președinție și un critic de-al său, dacă este fidel țării
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Legat de starea de sănătate a lui Navalnîi, președintele rus speră ca serviciile medicale din închisoare să își facă treaba „corect”: „Să fiu sincer, nu am mai vizitat astfel de locuri de mult timp”.

Vladimir Putin a abordat și problema atacurilor cibernetice asupra unor obiective americane. Liderul de la Kremlin a negat vehement orice legătură cu Rusia.

Jurnalistul american Keir Simmons a spus că pe parcursul interviului, Vladimir Putin a evitat să răspundă concret la întrebările legate de drepturile omului.

„Nu îți place răspunsul meu, așa că mă întrerupi. Acest lucru este inadecvat”, i-a răspuns Putin jurnalistului.

Cum a ajuns Navalnîi după gratii

 

Cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, Aleksei Navalnîi s-a simţit rău pe 20 august anul trecut, în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul siberian Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi evacuat spre Berlin după dispute îndelungate între susţinătorii săi şi medicii ruşi.

Mai multe laboratoare occidentale au confirmat că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.

Aleksei Navalnîi a fost arestat în seara zilei de 17 ianuarie la revenirea în Rusia, pe un aeroport moscovit.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Anchetă Transparency: Sectorul medical, teren propice corupției în pandemie. România, lider la frecvența mitei
Anchetă Transparency: Sectorul medical, teren propice corupției în pandemie. România, lider la frecvența mitei

Pandemia a alimentat sentimentul de corupţie al cetăţenilor din Uniunea Europeană, mai puţin de jumătate dintre ei estimând că această criză a fost gestionată în mod "transparent" de autorităţi, potrivit unei anchete a Transparency International.

Putin se declară dispus să susțină la președinție și un critic de-al său, dacă este fidel țării
Putin se declară dispus să susțină la președinție și un critic de-al său, dacă este fidel țării

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu acordat canalului de televiziune american NBC că este dispus să sprijine pe cineva care este fidel ţării chiar dacă este critic faţă de preşedinte, potrivit Reuters.

Reacția lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este ucigaș. ”Nu m-a surprins”
Reacția lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este ucigaș. ”Nu m-a surprins”

Înaintea primului său summit cu Joe Biden, Vladimir Putin spune că relațiile cu Statele Unite sunt "la cel mai scăzut nivel din ultimii ani", într-un interviu acordat televiziunii americane NBC.

Vladimir Putin: Dacă Ucraina s-ar alătura NATO, rachetele Alianţei vor putea ajunge la Moscova în 7-10 minute
Vladimir Putin: Dacă Ucraina s-ar alătura NATO, rachetele Alianţei vor putea ajunge la Moscova în 7-10 minute

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că extinderea NATO spre Est reprezintă pentru Rusia o "linie roşie". Unii experţii independenţi ruşi cred că declaraţiile sale au fost adresate preşedintelui american Joe Biden, potrivit presei din Rusia.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă