Vladimir Putin a convocat Consiliul Securităţii Rusiei. Oficial: Nu este o ședință obișnuită

Vladimir Putin
Getty

Președintele Vladimir Putin va organiza astăzi o ședință a Consiliului de Securitate, a anunțat purtătorul de cuvânt al președintelui Dmitri Peskov.

„Este un mare Consiliu de Securitate”, a spus el, potrivit agenției Ria Novosti.

La ședință vor vorbi atât șeful statului, cât și alți oficiali.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că întâlnirea va fi ”extraordinară”.

„Președintele are și astăzi câteva apeluri telefonice internaționale”, a adăugat Peskov.

Citește și
Biden Putin
Vladimir Putin şi Joe Biden au acceptat să se întâlnească în cadrul unui summit privind criza din Ucraina
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Reuniunea intervine pe fondul îngrijorărilor legate de criza din Ucraina, comentează agenţia de presă germană dpa, potrivit Agerpres.

"În scurt timp, chiar în 10-15 minute, preşedintele Putin va reuni Consiliul Securităţii Rusiei", a afirmat Peskov, indicând că aceasta este o reuniune "extinsă" şi nu una din cele obişnuite pe care le convoacă şeful statului de obicei cu membrii permanenţi ai acestui organism.

El a spus că se aşteaptă ca preşedintele Putin să susţină un discurs în cadrul Consiliului Securităţii Rusiei, mecanism ce reuneşte principalii factori de decizie ruşi, în special şefii armatei şi serviciilor de informaţii. Este posibil ca şi alţi membri ai Consiliului să prezinte rapoarte, a indicat purtătorul de cuvânt.

La insistenţa jurnaliştilor, Peskov a spus că aceasta "nu este o reuniune obişnuită" a Consiliului Securităţii, evitând să precizeze tema întrunirii.

"De asemenea, preşedintele are programate astăzi (luni - n.r.) câteva convorbiri telefonice internaţionale", a spus Peskov, promiţând să vină cu detalii pe parcursul zilei, potrivit Interfax.

Referitor la situaţia din Donbas, Peskov a calificat situaţia din zona de conflict ca fiind "extrem tensionată", conform dpa.

"Până acum nu vedem semne de detensionare", a adăugat el.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce sancțiuni vor fi impuse Rusiei dacă va invada Ucraina
Ce sancțiuni vor fi impuse Rusiei dacă va invada Ucraina

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dezvăluit unele detalii despre sancţiunile ce ar fi impuse Rusiei dacă aceasta ar invada Ucraina.

Vladimir Putin şi Joe Biden au acceptat să se întâlnească în cadrul unui summit privind criza din Ucraina
Vladimir Putin şi Joe Biden au acceptat să se întâlnească în cadrul unui summit privind criza din Ucraina

Casa Albă a confirmat că preşedintele american Joe Biden a fost de acord în principiu să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin, aşa cum a propus preşedintele francez Emmanuel Macron, cu condiţia ca Rusia să nu invadeze între timp Ucraina.

Ministrul Apărării: Posibilitatea unui conflict armat în Ucraina, tot mai aproape dacă vor continua provocările din Donbas
Ministrul Apărării: Posibilitatea unui conflict armat în Ucraina, tot mai aproape dacă vor continua provocările din Donbas

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat că pare tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina dacă vor continua provocările din Donbas, precizând că situaţia este destul de complicată în acest moment.

 

Criza din Ucraina. Armata rusă a ucis cinci ”sabotori” care au trecut pe teritoriul Rusiei din Ucraina
Criza din Ucraina. Armata rusă a ucis cinci ”sabotori” care au trecut pe teritoriul Rusiei din Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetățenilor români să evite orice deplasare în Ucraina. Iar cei care sunt deja acolo, sunt sfătuiţi să plece cât mai curând. Este vorba despre câteva sute de conaţionali.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă