Vizită-surpriză a lui Dmitri Medvedev în China, unde s-a văzut cu Xi Jinping: Am vorbit inclusiv de conflictul din Ucraina

Xi Jinping, Dmitri Medvedev
Profimedia

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a făcut o vizită surpriză la Beijing, unde a discutat cu preşedintele chinez Xi Jinping despre conflictul din Ucraina, informează Reuters, potrivit Agerpres.

 

Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Federaţiei Ruse, a postat pe canalul său Telegram o înregistrare video în care se poate vedea cum este primit de Xi, cum zâmbesc pentru poze, precum şi o reuniune între oficiali chinezi şi ruşi.

Potrivit lui Dmitri Medvedev, el şi Xi au discutat despre parteneriatul strategic "fără limite" dintre ţările lor, precum şi despre Ucraina, însă nu a oferit alte amănunte.

"Am discutat despre cooperarea dintre cele două partide de guvernământ din China şi Rusia (...), despre cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului nostru strategic, inclusiv în economie şi producţia industrială. De asemenea, am discutat probleme internaţionale, inclusiv, bineînţeles, conflictul din Ucraina", a spus Medvedev.

"Discuţiile au fost utile", a conchis Medvedev, care a ajuns în China la invitaţia Partidului Comunist Chinez (PCCh, de guvernământ), în calitate de preşedinte al partidului Rusia Unită, la putere în Rusia.

Citește și
Racheta supersonica americana
Statele Unite au testat cu succes o rachetă hipersonică ce a atins o viteză de cinci ori mai mare decât a sunetului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

La rândul său, preşedintele chinez Xi Jinping a cerut la întâlnirea cu Medvedev "moderaţie" şi "dialog" în conflictul din Ucraina, transmite EFE, care citează agenţia oficială de presă a Chinei, Xinhua.

Xi i-a cerut lui Medvedev să-i transmită preşedintelui rus Vladimir Putin "salutările sale cordiale şi cele mai bune urări".

Şeful statului chinez a subliniat că ţara sa "a păstrat întotdeauna o atitudine obiectivă şi justă" faţă de războiul din Ucraina şi "a promovat convorbirile de pace", exprimându-şi totodată speranţa că ambele părţi "îşi vor soluţiona preocupările comune în sfera securităţii prin intermediul instrumentelor politice".

Xi a dat asigurări că relaţiile dintre Beijing şi Moscova "au rezistat la proba vicisitudinilor internaţionale şi s-au dezvoltat întotdeauna într-o manieră sănătoasă şi stabilă" şi a comunicat disponibilitatea ţării sale "de a colabora cu Rusia pentru a face să progreseze încontinuu relaţiile dintre cele două ţări" şi pentru a "promova guvernarea globală într-o direcţie mai justă şi mai rezonabilă".

Rusia şi-a accelerat gesturile de deschidere către Beijing după ce a fost afectată de o serie întreagă de sancţiuni din partea Occidentului, în urma invaziei pe care a declanşat-o asupra Ucrainei.

Rusia continuă să denumească această invazie drept "operaţiune militară specială".

Moscova caută să-şi întărească relaţiile economice, politice şi în domeniul securităţii cu Beijingul, pentru a compensa deteriorarea relaţiilor cu Occidentul, şi vede în Xi Jinping un potenţial aliat în cadrul unei coaliţii antioccidentale.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rusia și China organizează exerciții militare comune în Marea Chinei de Est. Trageri cu rachete și artilerie
Rusia și China organizează exerciții militare comune în Marea Chinei de Est. Trageri cu rachete și artilerie

Rusia și China vor organiza exerciții militare navale comune în perioada 21-27 decembrie, a anunțat luni Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

 

Statele Unite au testat cu succes o rachetă hipersonică ce a atins o viteză de cinci ori mai mare decât a sunetului
Statele Unite au testat cu succes o rachetă hipersonică ce a atins o viteză de cinci ori mai mare decât a sunetului

Armata americană a anunţat luni că a testat cu succes o rachetă hipersonică, o tehnologie de ultimă generaţie pe care şi China şi Rusia o dezvoltă la rândul lor, relatează AFP.

Avionul de luptă care va rivaliza cu cele mai bune avioane ale Chinei, Rusiei și SUA. Anunțul făcut de trei mari state
Avionul de luptă care va rivaliza cu cele mai bune avioane ale Chinei, Rusiei și SUA. Anunțul făcut de trei mari state

Japonia, Marea Britanie și Italia au anunțat, vineri, că plănuiesc să construiască împreună un avion de luptă, conceput să rivalizeze sau să eclipseze cele mai bune avioane de război folosite de China și Rusia, și chiar de SUA.

Lavrov acuză NATO că intensifică tensiunile lângă China și că acest lucru este un risc pentru Rusia
Lavrov acuză NATO că intensifică tensiunile lângă China și că acest lucru este un risc pentru Rusia

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov s-a lansat joi într-o serie de atacuri asupra Occidentului, NATO, OSCE şi SUA, dar nu l-a uitat nici pe papa Francisc, după cum consemnează agenţiile internaţionale de ştiri.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă