VIDEO. Proteste violente în India în urma unei postări pe Facebook. Două persoane au murit

India
Twitter / iam_nuammir

Două persoane şi-au pierdut viaţa în timpul unor confruntări între poliţie şi mii de locuitori din oraşul Bengaluru, din sudul Indiei, provocate de o postare pe Facebook considerată "insultătoare" la adresa profetului Mohamed, potrivit AFP.

Cel puţin 60 de poliţişti au fost răniţi marţi seară când o mulţime furioasă a atacat un comisariat, a ars vehicule şi casa unui politician local al cărui nepot a fost acuzat că a postat mesajul respectiv.

Media locale au difuzat imagini cu persoane care încercau să pătrundă în comisariat şi scandau lozinci lângă locuinţa politicianului, potrivit Agerpres.

Poliţia a folosit gloanţe reale şi gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.

Cel puţin trei persoane au fost rănite grav marţi, printre acestea figurând şi un jurnalist, a declarat poliţia pentru AFP. Potrivit presei, cele două persoane decedate proveneau din rândul răniţilor.

Citește și
Medic chirurg, în stare gravă la Terapie Intensivă după ce a încercat să se trateze acasă de Covid-19
Un om moare la fiecare 15 secunde din cauza Covid-19. Care este bilanțul deceselor la nivel mondial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Şeful poliţiei din Bengaluru a anunţat pe Twitter că nepotul politicianului a fost arestat în urma postării, alături de o sută de rezidenţi acuzaţi că au participat la revolte şi incendieri. Potrivit acestuia, în momentul de faţă situaţia se află sub control.

Regiunea Bengaluru, cunoscută drept ''Silicon Valley din India'', găzduieşte o importantă comunitate musulmană.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
700 de tone din aceeași substanță care a cauzat explozia din Beirut, blocate într-un port din India
700 de tone din aceeași substanță care a cauzat explozia din Beirut, blocate într-un port din India

Aproape 700 de tone de nitrat de amoniu, substanţa suspectată că s-a aflat la originea uriaşei explozii care a devastat marţi oraşul Beirut, sunt blocate într-un port din India din anul 2015, au anunţat vineri autorităţile locale indiene, citate de AFP.

Un om moare la fiecare 15 secunde din cauza Covid-19. Care este bilanțul deceselor la nivel mondial
Un om moare la fiecare 15 secunde din cauza Covid-19. Care este bilanțul deceselor la nivel mondial

Numărul deceselor de COVID-19 la nivel global a trecut miercuri de 700.000, potrivit unui bilanţ Reuters, cu Statele Unite, Brazilia, India şi Mexic în fruntea acestui clasament.

Unul dintre cei mai temuţi criminali în serie, eliberat din închisoare. De ce a ucis 50 de şoferi de taxi
Unul dintre cei mai temuţi criminali în serie, eliberat din închisoare. De ce a ucis 50 de şoferi de taxi

Devender Sharma, poreclit „ucigaşul de taximetrişti”, a fost prins cu greu de poliţia indiană, după eliberarea sa condiţionată.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.