VIDEO. Elicopterul președintelui Columbiei, lovit de gloanțe în apropierea frontierei cu Venezuela

Elicopterul lui Ivan Duque
AFP

Un elicopter care îl transporta pe preşedintele columbian, Ivan Duque, şi alţi oficiali a fost lovit de mai multe gloanţe într-un atac comis vineri, a declarat şeful statului într-un mesaj video, conform Reuters.

Incidentul a avut loc în timp ce elicopterul preşedintelui zbura prin regiunea Catatumbo spre oraşul Cucuta, capitala provinciei Norte de Santander, a precizat Duque.

''Ceea ce este clar este că este vorba de un atac laş, în care se pot vedea găuri de gloanţe în aeronava prezidenţială'', a spus Duque, potrivit Agerpres.

În afară de Duque, elicopterul transporta şi alţi oficiali, printre care ministrul apărării, Diego Molano, ministrul de interne, Daniel Palacios, şi guvernatorul provinciei Norte de Santander, Silvano Serrano.

Nimeni nu a fost rănit în incident, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei.

Citește și
Și-au pierdut fetița în timpul nașterii, apoi au primit un șobolan mort în locul trupului micuței
Și-au pierdut fetița în timpul nașterii, apoi au primit un șobolan mort în locul trupului micuței
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Personalul de securitate a primit instrucţiuni clare pentru a-i găsi pe cei care se află în spatele atacului asupra elicopterului, a adăugat preşedintele.

În tensionata regiune Catatumbo, situată la graniţa cu Venezuela, se află plantaţii extinse de coca, principalul ingredient al cocainei. Aici operează gherile din Armata de Eliberare Naţională (ELN), foşti luptători FARC care resping acordul de pace încheiat în 2016 cu guvernul, precum şi grupuri criminale armate implicate în traficul de droguri.

Luna aceasta, o maşină capcană a fost detonată la o bază militară folosită de Brigada 30 a armatei din Cucuta, rănind soldaţi columbieni şi consilieri militari americani.

În timp ce Molano a declarat că atacul ar fi putut fi comis de ELN, gruparea rebelă a negat că ar fi avut vreun rol în acest atentat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cel puţin două persoane au murit după o explozie la o mină de cărbune din Columbia
Cel puţin două persoane au murit după o explozie la o mină de cărbune din Columbia

Cel puţin două persoane au murit şi alte şapte sunt blocate în subteran după o explozie survenită la o mină de cărbune din Socha, în centrul Columbiei, a anunţat Agenţia Naţională a Minelor (ANM), citată de AFP, scrie News.ro.

Și-au pierdut fetița în timpul nașterii, apoi au primit un șobolan mort în locul trupului micuței
Și-au pierdut fetița în timpul nașterii, apoi au primit un șobolan mort în locul trupului micuței

Columbienii Jari Daniela Velez și Daniel Alejandro Jaramillo au așteptat cu nerăbdarea venirea pe lume a fetiței lor. Din păcate, micuța a murit în timpul nașterii.

VIDEO. O bătrână din Columbia, în vârstă de 104 ani, a învins Covid-19 de două ori
VIDEO. O bătrână din Columbia, în vârstă de 104 ani, a învins Covid-19 de două ori

Carmen Hernandez are 104 ani, iar în mai puțin de un an a învins Covid-19 de două ori, informează Daily Mail.

O nouă variantă de Covid-19 se răspândește rapid în New York. Ce spun oamenii de știință
O nouă variantă de Covid-19 se răspândește rapid în New York. Ce spun oamenii de știință

O nouă variantă de Covid-19 se răspândește rapid în New York. Aceasta ar putea slăbi eficacitatea vaccinurilor, informează The New York Times, care citează două studii, unul realizat de Caltech, iar celălalt de Columbia University.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.