Verdict în cazul care a șocat toată Franța: Ce pedeapsă a primit Valerie Bacot

×
Codul embed a fost copiat

Instanța a dat verdictul într-un caz care a șocat întreaga Franță și a devenit simbol al luptei împotriva violențelor față de femei.

Valerie Bacot, în vârstă de 40 de ani a fost judecată pentru că și-a ucis soțul abuzator, care a supus-o la agresiuni sexuale încă de când era minoră și a silit-o să se prostitueze.

Acum este liberă. Valerie Bacot a fost, de fapt, condamnată la 4 ani de închisoare, dintre care trei cu suspendare. Cum acuzată a stat deja un an după gratii, nu i-a mai rămas de ispășit nicio zi.

Destinul ei înfiorător a impresionat întreaga Franță.

Valerie a fost violate repetat încă de la 12 ani de tatăl ei viteg cu 25 de ani mai în vârstă. Apoi, când mama ei naturală a alungat-o de acasă acesta a obligat-o să-i devină lui soție. În plus, a forțat-o să se prostitueze, pentru a avea o sursă de venit.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cei doi au împreună, 4 copii. Când bărbatul a vrut, s-o violeze și pe fiica mai mare, de 14 ani Valerie l-a împușcat. Cu același pistol cu care o amenințase nu o dată, de-a lungul timpului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A început procesul lui Valerie Bacot, femeia care, după 25 de ani de abuz, și-a ucis tatăl vitreg, devenit soț
A început procesul lui Valerie Bacot, femeia care, după 25 de ani de abuz, și-a ucis tatăl vitreg, devenit soț

În Franţa, a început procesul într-un caz care a făcut multă vâlvă, şi a devenit simbolic în lupta împotriva violenţei şi abuzurilor bărbaţilor asupra femeilor.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.