Uniunea Europeană va spori ajutorul militar pentru Ucraina, anunţă Borrell la Kiev

Josep Borell

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a promis, duminică, la Kiev sporirea ajutorului militar al UE pentru a susţine Ucraina în războiul cu Rusia.

 

Asta vine după ce Congresul SUA a votat o măsură care evită paralizia financiară a administraţiei federale americane dar în acelaşi timp elimină un ajutor financiar de şase miliarde de dolari pe care administraţia preşedintelui Joe Biden dorea să-l ofere Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi EFE, scrie Agerpres.

Vorbind la o conferinţă de presă la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov, Borrell a spus că, „în faţa ameninţării existenţiale pentru Europa”, există o „propunere pe masă” care arată că UE doreşte să-şi sporească ajutorul militar pentru Ucraina.

Fără a detalia această propunere, el şi-a manifestat speranţa că statele UE vor ajunge „înainte de sfârşitul anului” la o decizie asupra creşterii acestui ajutor şi că la Washington reducerea alocării financiare destinate Ucrainei „nu va fi o decizie definitivă şi că Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina”.

Vom vedea ce se va întâmpla în SUA, dar, în ce ne priveşte, noi vom continua sprijinul şi îl vom spori”, a asigurat şeful diplomaţiei UE, care a anunţat şi pe reţeaua X (ex-Twitter) că blocul comunitar pregăteşte „angajamente de securitate pe termen lung pentru Ucraina”.

Citește și
motocicleta
Un bărbat este cercetat după ce a încercat să intre în țară pe motocicletă. Motivul pentru care a rămas fără ea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sprijinul nostru pentru Ucraina nu depinde de cum va merge războiul în următoarele zile sau săptămâni”, a continuat el, amintind astfel de rezultatele modeste până acum ale contraofensivei lansate de armata ucraineană în luna iunie, care a condus deocamdată doar la câştiguri teritoriale minore, cu preţul unor mari pierderi de efective şi echipamente militare, inclusiv arme occidentale. Soldaţii ucraineni încearcă să înainteze în faţa 'unor formidabile fortificaţii defensive ruseşti'”, a justificat Borrell dificultatea acestei contraofensive.

Statele UE au furnizat până în prezent Ucrainei, pe lângă alte muniţii, circa 300.000 de obuze de calibrul 155 mm şi circa 3.000 de rachete, dar arsenalele puse la dispoziţia Kievului provin în mare parte din stocurile statelor care le-au oferit, stocuri care au nevoie să fie completate, prin urmare de acum înainte ajutorul militar furnizat Ucrainei de către UE se va baza mai degrabă pe achiziţii comune şi pe creşterea producţiei industriei de armament europene, a mai spus Josep Borrell.

Ucrainenii luptă cu tot curajul şi cu toate capacităţile lor”, iar dacă UE doreşte ca ei să reuşească mai mult, atunci „trebuie să le oferim arme mai bune şi mai mari”, a concluzionat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Volodimir Zelenski vrea să transforme Ucraina într-o uzină de armament. „Vom deveni unul dintre principalii producători”
Volodimir Zelenski vrea să transforme Ucraina într-o uzină de armament. „Vom deveni unul dintre principalii producători”

Industria de apărare a Ucrainei se va transforma într-un „mare centru militar” printr-un parteneriat cu producătorii occidentali.

Un bărbat este cercetat după ce a încercat să intre în țară pe motocicletă. Motivul pentru care a rămas fără ea
Un bărbat este cercetat după ce a încercat să intre în țară pe motocicletă. Motivul pentru care a rămas fără ea

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Ucraina este cercetat după ce a încercat să intre în țară pe o motocicletă care figura ca fiind căutată de autoritățile din Italia.

Medvedev spune că soldații britanici care vor antrena trupe ucrainene ar putea fi ținte legitime pentru armata rusă
Medvedev spune că soldații britanici care vor antrena trupe ucrainene ar putea fi ținte legitime pentru armata rusă

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, una dintre principalele voci de propagandă Kremlinului, a sugerat că soldații britanici care antrenează trupele ucrainene în Ucraina ar fi ținte legitime pentru forțele ruse, scrie Sky News.

Oficial Marea Britanie: Trupele britanice ar putea fi trimise în Ucraina pentru a ajuta la pregătirea soldaților
Oficial Marea Britanie: Trupele britanice ar putea fi trimise în Ucraina pentru a ajuta la pregătirea soldaților

Trupele britanice ar putea fi trimise în Ucraina pentru a ajuta la pregătirea soldaților în conformitate cu planurile dezvăluite de noul secretar al apărării din Marea Britanie, scrie Sky News.

Partidul pro-rus al lui Robert Fico câștigă alegerile din Slovacia. Acesta a promis oprirea sprijinului către Ucraina
Partidul pro-rus al lui Robert Fico câștigă alegerile din Slovacia. Acesta a promis oprirea sprijinului către Ucraina

Partidul de stânga-populist Smer al fostului premier Robert Fico a câștigat alegerile parlamentare din Slovacia după ce a promis că va opri trimiterea de arme către Ucraina și va bloca potențiala aderare a Kievului la NATO, scrie Politico

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.