Ungaria va extinde interdicţia asupra importurilor din Ucraina. Zeci de produse agroalimentare nu vor mai putea fi vândute

viktor orban
Shutterstock

Ungaria, care anunţase deja o interdicţie asupra importurilor de cereale ucrainene, pe motiv că destabilizează piaţa naţională, va extinde această măsură la zeci de produse agroalimentare începând de miercuri, relatează France Presse.

Potrivit unui decret publicat în noaptea de marţi spre miercuri în Jurnalul Oficial, nu vor putea fi vândute pe teritoriul ungar, pe lângă cereale şi produse oleaginoase, nici făină, miere, vin, pâine, carne şi legume provenind din Ucraina. Aceste restricţii sunt în vigoare până la 30 iunie.

Guvernul premierului naţionalist Viktor Orban a decis sâmbătă să interzică importul de cereale ucrainene, după exemplul Poloniei, cu scopul de a-şi proteja agricultorii.

Această decizie a fost considerată "inacceptabilă" de Comisia Europeană.

Slovacia a luat de asemenea o măsură similară, în timp ce Bulgaria ar urma să facă un anunţ în acest sens miercuri, potrivit Agerpres.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Uniunea Europeană a suspendat în mai 2022, pentru un an, taxele vamale pentru toate produsele importate din Ucraina şi se organizase pentru a-i permite acesteia să-şi exporte stocurile de cereale după închiderea căilor maritime prin Marea Neagră, provocată de invazia rusă.

Dar, în locul unui simplu tranzit, statele europene vecine au constatat că pe teritoriul lor se acumulează porumb, grâu şi floarea soarelui din Ucraina din cauza unor probleme logistice, ceea ce a făcut să scadă preţurile la produsele locale, notează AFP.

"De fapt, o proporţie importantă din produse nu ajung în ţări terţe, ci sunt vândute la tarife scăzute în cadrul Uniunii Europene", subliniază decretul ungar, apreciind că "acest avantaj competitiv provoacă grave perturbări pe piaţa internă".

Ungaria autorizează în continuare tranzitul cerealelor ucrainene, dar proceduri foarte stricte vor fi instituite la posturile de frontieră cu scopul de a putea asigura o monitorizare electronică în timpul traversării teritoriului.

În caz de infracţiune, vor putea fi impuse amenzi, care ar putea ajunge la valoarea întregii încărcături.

Polonia interzisese la rândul său iniţial circulaţia mărfurilor ucrainene, dar a încheiat marţi un acord cu Ucraina în vederea reluării acestui tranzit în zilele următoare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu la Palatul Versailles din Paris. Sute de oameni au fost evacuați
Incendiu la Palatul Versailles din Paris. Sute de oameni au fost evacuați

Au fost momente de panică la celebrul Palat Versailles, unul dintre cele mai aglomerate obiective turistice din capitala Franței.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.

 

Mette Frederiksen, primele declarații publice după ce a fost atacată în plină stradă. „A fost un weekend cam dificil”
Mette Frederiksen, primele declarații publice după ce a fost atacată în plină stradă. „A fost un weekend cam dificil”

Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a făcut primele declarații publice, după ce vineri a fost atacată în plină stradă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă