Ungaria lui Viktor Orban, implicată în achiziţionarea Euronews. Documentele secrete care arată implicarea

viktor orban
AFP

Entităţi apropiate de premierul ungar Viktor Orban au participat în secret la preluarea principalului post TV de ştiri european, Euronews, conform unei investigaţii realizate de media maghiare, franceze şi portugheze, citată vineri de AFP.

Oficial, fondul de investiţii Alpac Capital, cu sediul în Portugalia, a achiziţionat o participaţie majoritară la Euronews în iulie 2022, pentru o sumă de aproximativ 170 de milioane de euro.

Tranzacţia fusese validată în mai 2022 de Ministerul francez al Finanţelor, în contextul în care Euronews, ce îşi are sediul la Lyon, este o companie de drept francez într-un sector strategic, cel al mass-media.

Cel puţin o treime din fonduri provin din surse legate de Viktor Orban, au dezvăluit joi site-ul maghiar de investigaţii Direkt36, cotidianul francez Le Monde şi săptămânalul portughez Expresso.

Fondul Szechenyi din Ungaria, un organism aflat la momentul tranzacţiei sub tutela unei fundaţii prezidate de ministrul Economiei, Mihaly Varga, a contribuit cu 45 de milioane de euro, conform unor documente interne.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O prezentare PowerPoint "strict confidenţială" obţinută de Direkt36 sugerează că în decizie au jucat un rol şi considerente de ordin politic. Unul dintre obiectivele operaţiunii a fost reducerea "simpatiei de stânga" din mass-media, deoarece Euronews este "influent asupra politicilor UE".

Directorul Alpac Capital, Pedro Vargas David, este, de asemenea, fiul fostului europarlamentar Mario David, fost consilier şi prieten personal al lui Orban.

Principalul partener în operaţiunile de comunicare ale guvernului ungar, New Land Media, a acordat un împrumut de 12,5 milioane de euro unei filiale maghiare a Alpac Capital implicată în achiziţie, a confirmat proprietarul său, Gyula Balasy, pentru Direkt36.

O sursă din interior citată de publicaţie a declarat că este evident că ordinul de finanţare a investiţiei a venit "de sus".

De la revenirea la putere a lui Viktor Orban în 2010, peisajul mediatic a fost profund remodelat: mass-media publice au devenit releul politicii oficiale, în timp ce apropiaţi ai guvernului au cumpărat părţi întregi din sectorul mass-media privat.

Euronews, Szechenyi Funds şi New Land Media nu au putut fi contactate imediat pentru comentarii, precizează AFP.

Intervievat de AFP, secretarul de presă al lui Viktor Orban, Bertalan Havasi, a declarat că guvernul ungar "nu ştie" de acord.

Pentru moment, jurnaliştii Euronews contactaţi de Le Monde nu au constatat nicio influenţă editorială asupra subiectelor maghiare sau europene.

Cu toate acestea, sindicatele au denunţat contractele de publicitate semnate cu ţări precum Azerbaidjan şi Arabia Saudită, despre care spun că afectează conţinutul.

Canal de ştiri non-stop lansat în 1993 de aproximativ 20 de posturi de televiziune europene, Euronews a transmis iniţial din Lyon în 15 limbi, cu o redacţie de 400 de jurnalişti.

Furnizând informaţii unui număr de peste 400 de milioane de gospodării din 160 de ţări, acesta a trecut printr-o serie de restructurări începând din 2020, personalul fiind redus la jumătate, iar o redacţie a fost redistribuită la Bruxelles, cât mai aproape posibil de instituţiile europene.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.