Un tânăr din Franța a prezentat certificatul sanitar al lui Emmanuel Macron pentru a intra într-un spital

Emmanuel Macron
Agerpres

Un tânăr în vârstă de 19 ani a prezentat pentru a intra într-un spital, unde avea programare, certificatul sanitar al lui Emmanuel Macron, care a ajuns în urmă cu câteva zile să fie distribuit în social media, relatează Le Point.

Tânărul din Marsilia, nevaccinat, avea o programare marţi la spitalul Salvator şi pentru a intra trebuia să prezinte certificatul sanitar, astfel că a decis să prezinte unul fals. Şi a ales să fie chiar cel cu numele preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Persoanele care controlau accesul în spital şi-au dat seama ce a făcut tânărul, dar totuşi l-au lăsat să intre, după care au chemat poliţia.

Tânărul, care a fost reţinut, a explicat că a luat certificatul sanitar de pe internet pentru a se distra.

De la introducerea certificatului sanitar, în iulie 2021, folosirea unuia fals sau a unui certificat adevărat care îi aparţine altei persoane atrage o amendă de 135 de euro dacă este plătită în aceeaşi zi sau de 750 de euro dacă este plătită mai târziu.

Citește și
controale cafenea Constanta
Ce a pățit o femeie din Constanța, după ce a prezentat certificatul de vaccinare al altcuiva într-o cafenea
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Deocamdată, folosirea certificatului prezidenţial nu reprezintă o circumstanţă agravantă”, a adăugat Le Point.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Proteste violente în Italia împotriva certificatului verde la locul de muncă, în timp ce Rusia are un record de decese
Proteste violente în Italia împotriva certificatului verde la locul de muncă, în timp ce Rusia are un record de decese

Au fost proteste violente la Roma. Nemulţumiţi că guvernul va extinde de săptămâna viitoare folosirea certificatului digital COVID pentru accesarea locurilor de muncă, manifestanţii au încercat să vandalizeze clădirile guvernamentale.

Ce a pățit o femeie din Constanța, după ce a prezentat certificatul de vaccinare al altcuiva într-o cafenea
Ce a pățit o femeie din Constanța, după ce a prezentat certificatul de vaccinare al altcuiva într-o cafenea

O femeie din Constanța s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă că a folosit certificatul de vaccinare al altei persoane pentru a intra într-o cafenea.

Descarcă certificatul verde COVID. Cum poate fi generat
Descarcă certificatul verde COVID. Cum poate fi generat

Descarcă certificatul verde COVID. Persoanele care s-au vaccinat anti-COVID, au trecut prin boală sau au un test negativ pot accesa portalul web special pentru obţinerea certificatelor verzi digitale UE privind COVID.

Un tânăr din Sibiu care a murit de Covid le spusese medicilor că avea certificat fals de vaccinare
Un tânăr din Sibiu care a murit de Covid le spusese medicilor că avea certificat fals de vaccinare

Unul dintre pacienţii care au decedat în Secţia ATI Covid a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu a fost un tânăr care le-a mărturisit medicilor că el are un certificat de vaccinare, dar de fapt nu s-a imunizat.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.