Un român a fost trimis în judecată în Irlanda după ce ar fi furat peste 22 de milioane de euro

roman arestat
StirilePROTV

Cetățeanul român, Alexandru Olteanu, în vârstă de 35 de ani, a fost trimis în judecată pentru un total de 25 de capete de acuzare pentru spălare de bani și furt, scrie The Irish Sun.

Alexandru Olteanu a fost extrădat în Irlanda pe data de 4 februarie și prezentat în fața instanței. El va fi judecat pentru 11 capete de acuzare de spălare de bani, 14 capete de acuzare de folosirea unui instrument fals şi o acuzaţie de furt.

Autoritățile irlandeze au menționat: „Arestarea face parte din Operațiunea Omena, o investigație condusă de serviciile de informații ale Biroului Național de Criminalitate Economică asupra unei organizații criminale implicată în vânzarea frauduloasă pe site-uri web la mâna a doua din Europa și spălarea ulterioară a veniturilor acestor infracțiuni printr-o rețea de bănci. Conturile erau deschise folosind identități false”.

Potrivit sursei citate, această organizaţie criminală a furat peste 22 de milioane de euro de la victime din toată Europa. Iar asta doar până la sfârşitul anului 2020, pentru că nu există date certe privind activitatea sa ulterioară. Totodată, Olteanu ar fi spălat 6.770.036 de euro din aceşti bani prin conturi bancare din Irlanda. Alexandru Olteanu nu este singurul român acuzat în acest dosar.

Anterior, un conaţional al său, Daniel Semen, a apărut în faţa judecătorilor irlandezi, săptămâna trecută. Semen este judecat pentru şapte capete de acuzare de spălare de bani şi folosire a unui instrument fals.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cei doi români ar avea şi alţi colaboratori. Poliţia irlandeză mai caută cel puţin alţi doi escroci, un bărbat şi o femeie, însă nu a dat niciun detaliu legat de identitatea sau de naţionalitatea acestora.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.