Un număr limitat de spectatori va putea asista la concursul Eurovision de la Rotterdam

eurovision
Shutterstock

Un număr limitat de spectatori va putea asista la concursul Eurovision din portul olandez Rotterdam în luna mai, a informat joi ziarul local Telegraaf, potrivit Reuters.

Evenimentul va fi încadrat într-o serie de manifestări care vor avea loc în Olanda sub denumirea de „fieldlab events", la care prezenţa unui număr limitat de spectatori în teatre, centre de conferinţe sau la meciuri de fotbal va fi permisă, cu respectarea strictă a măsurilor impuse pentru a limita răspândirea COVID-19, transmite Agerpres.

Organizatorii Eurovision declaraseră în luna februarie că vor exista unele evenimente la care va fi respectată distanţarea socială, însă nu specificaseră dacă vor permite prezenţa publicului la eveniment.

Un număr maxim de 3.500 de persoane care trăiesc în Olanda va fi admis la repetiţii, semifinale şi finale, care se vor desfăşura în perioada 18-22 mai, a relatat ziarul, citând un oficial guvernamental.

Pe scenă vor urca reprezentanţii celor 39 de ţări participante, însă fanii vor trebui să facă dovada unui rezultat negativ la testul pentru depistarea noului coronavirus pentru a participa.

Citește și
eurovision
Tensiuni la Eurovision. Belarus a primit interdicție de a intra în concurs cu o formație pro-Lukaşenko
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Olanda găzduieşte cea de-a 65-a ediţie a evenimentului, după ce cantautorul Duncan Laurence a câştigat ediţia din 2019 cu piesa „Arcade".

Săptămâna trecută, prim-ministrul Mark Rutte a declarat că măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului vor fi prelungite cu trei săptămâni până la sfârşitul lunii aprilie din cauza creşterii numărului de infectări.

De la începutul pandemiei, Olanda a raportat 1,2 milioane de cazuri de COVID-19 şi 16.500 de decese asociate acestei boli.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Belarus, descalificată de la Eurovision Song Contest 2021. Versurile celui de-al doilea cântec încălcau regulile competiției
Belarus, descalificată de la Eurovision Song Contest 2021. Versurile celui de-al doilea cântec încălcau regulile competiției

Belarus a fost descalificată de la Eurovision Song Contest 2021, după ce a înscris un al doilea cântec ale cărui versuri încălcau regulile competiţiei.

Tensiuni la Eurovision. Belarus a primit interdicție de a intra în concurs cu o formație pro-Lukaşenko
Tensiuni la Eurovision. Belarus a primit interdicție de a intra în concurs cu o formație pro-Lukaşenko

Eurovision a interzis Belarusului să trimită anul acesta la concurs un cântec numit „I’ll Teach You", care ar lua în derâdere protestatarii care au manifestat pe străzi împotriva dictatorului Alexander Lukaşenko, scrie The Guardian.

Tensiuni la Eurovision în Cipru. Piesa „satanistă” care a câștigat selecția națională a stârnit controverse
Tensiuni la Eurovision în Cipru. Piesa „satanistă” care a câștigat selecția națională a stârnit controverse

Piesa aleasă pentru a reprezenta Cipru la Eurovision a stârnit controverse pe insula mediteraneană.

Sala de concerte unde urma să se desfășoare Eurovision va trata pacienţi cu Covid-19
Sala de concerte unde urma să se desfășoare Eurovision va trata pacienţi cu Covid-19

Sala de concerte din Rotterdam în care trebuia să se desfășoare concursul Eurovision va găzdui începând de vineri zeci de pacienți infectați cu Covid-19 pentru a degreva spitalele olandeze.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.