Un nou bilanţ indică 170 de morţi în China. OMS avertizează întreaga lume să fie pregătită

×
Codul embed a fost copiat

Un nou caz de infectare cu virusul din China a fost confirmat în Franţa. Cea de-a cincea persoană cu coronavirus este fiica unui alt bolnav, un turist chinez internat deja în stare gravă, la un spital din Paris.

Singurul român care se află în Wuhan, focarul epidemiei cu virusul înspăimântător, vrea să se întoarcă acasă, anunţă ministerul nostru de externe. La fel ca el, alţi 600 de cetățeni europeni au cerut să fie repatriați din China.

Sunt tot mai speriaţi, după ce coronavirusul a ucis 170 de oameni şi a îmbolnăvit aproape 8.000. Asta înseamnă că au fost infectați mai mulți decât în timpul epidemiei de Sindrom Acut Respirator Sever, din 2002 și 2003.

În urmă cu puțin timp, Japonia a confirmat că 3 dintre cei 206 cetățeni evacuați miercuri din Wuhan sunt contaminați cu coronavirusul. Încă nu fost făcute teste pentru cei 210 japonezi repatriați joi cu un al doilea avion.

Spitalele din Paris sunt în stare de alertă după ce coronavirusul a fost luat de o persoană care a intrat în contact cu un bolnav deja internat.

Citește și
Coronavirus
Primul vaccin contra coronavirusului din China ar fi fost produs deja. Ce spun specialiștii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Medicii şi asistentele care au intrat, la rândul lor, în contact cu bolnavii, sunt testaţi pentru a nu fi cumva purtători. Spitalul este pregătit însă pentru un număr relativ mic de pacienţi.

Yazdan Yazdanpanah, doctor: "În camera de gardă de boli infecţioase avem şapte paturi, sunt alte două în camera de presiune şi la terapie intensivă, fiind astfel în total nouă pături în total. Iar în alt salon pot fi internaţi până la zece pacienţi."

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că întreaga lume trebuie să fie pregătită să lupte cu coronavirusul. Asta înseamnă că toate ţările trebuie să fie pregătite să depisteze orice caz care apare şi să îl izoleze imediat, iar pacientul să fie tratat.

Dr. Michael Ryan, Director executiv OMS: "Ceea ce ştim în acest moment este că avem în continuare o epidemie foarte activă, iar informaţiile sunt actualizate şi schimbate de la oră la oră. În mod clar, totul se concentrează pe China, majoritatea covârşitoare a cazurilor fiind raportate în China. Totuşi, sunt 71 de cazuri raportate în alte 15 ţări, iar ce trebuie spus în aceste cazuri e faptul că majoritatea, în afară de şase, au legătură cu călătoriile în China. Iar dintre acestea, marea majoritate a cazurilor, sunt asociate cu călătoriile în Wuhan."

Deja, pe marile aeroporturi ale lumii se fac controale amănunţite, în special în rândul pasagerilor veniţi din China. Mai multe companii aeriene, printre care British Airways, American Airlines și Lufthansa, și-au suspendat toate zborurile directe cu China continentală.

În Wuhan, epicentrul epidemiei, se munceşte zi şi noapte pentru terminarea primul spital în care vor fi internaţi doar bolnavii de coronavirus.

Hu Chen, coordonator de şantier: "Aceasta va fi camera de gardă, unde pacienţii vor fi izolaţi şi trataţi. Va avea 1.500 de paturi. Acum lucrăm la fundaţie şi după ce terminăm, ne apucăm de construirea structurii principale. Vom termina proiectul pe 5 februarie."

Un avion cu 206 de japonezi evacuaţi a ajuns la Tokyo. Patru dintre ei prezentau simptome precum febră sau tuse şi au fost preluaţi direct de ambulante. Ceilalţi le-au povestit jurnaliştilor care este situaţia în Wuhan.

Takeo Aoyama, Nippon Steel Corporation: „În Wuhan, nu exista în acest moment absolut nicun fel de activitate economică, în condiţiile în care traficul şi distribuţia de bunuri sunt strict restricţionate. În momentul în care m-am aşezat pe locul meu din avion, am adormit instantaneu, cred că eram epuizat şi m-am simţit brusc uşurat că am scăpat de acolo.”

Primii 240 de americani, inclusiv lucrători la consulatul din Wuhan, sunt aduşi în Statele Unite. După o escală în Alaska, avionul a decolat spre o bază militară din California. Acolo, potrivit CNN, americanii vor fi ţinuţi în izolare, două săptămâni, într-un centru special amenajat.

Cei 600 de evacuaţi din Australia vor fi ţinuţi în carantină două săptămâni în Insula Crăciunului, la 2.000 de kilometri de continent.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital
Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital

Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital

Primul vaccin contra coronavirusului din China ar fi fost produs deja. Ce spun specialiștii
Primul vaccin contra coronavirusului din China ar fi fost produs deja. Ce spun specialiștii

Cercetătorii din Hong Kong ar fi dezvoltat deja un vaccin împotriva virusului ucigaș din China, însă mai au nevoie de timp pentru a-l testa, a declarat un expert în boli infecțioase, potrivit cotidianului South China Morning Post.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.