Un fost gardian de lagăr de concentrare ar putea fi judecat la vârsta de 95 de ani

lagar de concentrare
Shutterstock

O instanţă din Germaniei a înregistrat acuzaţii la adresa unui bărbat de 95 de ani, presupus fost gardian în lagărul de concentrare nazist Stutthof din apropiere de Gdansk.

Orașul polonez Gdanks a fost ocupat în timpul celui de-al doilea război mondial de germani şi denumit de aceştia Danzig, informează dpa.

Oficialităţile evaluează în prezent capacitatea acuzatului de a face faţă unui proces. Identitatea sa nu a fost făcută publică, iar detaliile acuzaţiilor nu au fost precizate.

La Hamburg este deja în curs un alt proces al unui fost gardian de la acelaşi lagăr. Inculpatul are 93 de ani şi a fost acuzat de complicitate la 5230 de omoruri.

Ambii foşti gardieni ar fi fost minori cel puţin într-o parte din perioada în care au avut misiuni în lagăr. Din acest motiv, cazurile lor sunt de competenţa tribunalelor pentru minori.

Citește și
Auschwitz
Decoraţiuni de Crăciun cu teme din lagăr, scoase la vânzare. „Lipsit de respect”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Conform unor informaţii, este posibil ca la Stutthof să-şi fi pierdut viaţa 60.000 de oameni; lagărul a fost printre ultimele eliberate în mai 1945.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
VIDEO. Clipe emoționante la Auschwitz. Supraviețuitorii s-au întors în locul terorii
VIDEO. Clipe emoționante la Auschwitz. Supraviețuitorii s-au întors în locul terorii

Un grup de supravieţuitori ai lagărului nazist de la Auschwitz au revenit în locul terorii la 75 de ani de la eliberare.

Decoraţiuni de Crăciun cu teme din lagăr, scoase la vânzare. „Lipsit de respect”
Decoraţiuni de Crăciun cu teme din lagăr, scoase la vânzare. „Lipsit de respect”

Muzeul Auschwitz-Birkenau a criticat duminică gigantul american al comerţului online Amazon pentru vânzarea unor decoraţiuni de Crăciun pe care sunt reprezentate imagini ale lagărului de concentrare nazist, informează AFP.

“Conacul groazei” din Cluj, unde pacienţii de la psihiatrie sunt ţinuţi în condiţii de lagăr
“Conacul groazei” din Cluj, unde pacienţii de la psihiatrie sunt ţinuţi în condiţii de lagăr

“Conacul groazei” din Cluj, unde pacienţii de la psihiatrie sunt ţinuţi în condiţii de lagăr. Mărturia unei femei care a trecut prin infern

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.