Scandal cu români într-o instituție publică din Germania. Ce i-a făcut un bărbat unui polițist

politia germana
Getty

Un român a mușcat și a lovit un polițist într-o instituție publică din Germania. Agentul voia să îl amendeze pentru că făcuse scandal, conform presei locale. 

Românul și soția lui se aflau, luni, la Departamentul pentru Educație al Consiliului Regional Karlsrue, unde încercau să rezolve o problemă pe care fiul lor de 17 ani o avea la școală.

Când reprezentanții instituției au încercat să le explice situația, cei doi au devenit agresivi și a fost nevoie de intervenția poliției. La fața locului a sosit un echipaj, în jurul orei locale 16.20, potrivit Karlsrue Insider.

Polițiștii au încercat să îi calmeze pe cei doi, însă bărbatul a devenit furios și a început să îi scuipe și să îi lovească pe aceștia.

În încăierare a intervenit și soția acestuia, iar unul dintre polițiști a căzut la pământ, moment în care bărbatul l-a mușcat de ureche. Polițistul a reușit să se elibereze abia după ce pulverizat spray paralizant. 

Citește și
parlament
Proiect de lege pentru stimularea financiară a românilor care vor să se întoarcă în țară

Situația a fost aplanată abia după ce la fața locului au mai apărut un echipaj de poliție.

Polițistul rănit a fost internat la spital, în timp ce cuplul de români este anchetat pentru agresarea forțelor de ordine.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Doi români prinși în Anglia după ce au furat o sumă mare de bani. Cum a avut loc jaful
Doi români prinși în Anglia după ce au furat o sumă mare de bani. Cum a avut loc jaful

Doi români au fost prinși încercând să părăsească Marea Britanie, după ce au furat o sumă de 35.000 de lire sterline de la mai multe bancomate.

Proiect de lege pentru stimularea financiară a românilor care vor să se întoarcă în țară
Proiect de lege pentru stimularea financiară a românilor care vor să se întoarcă în țară

USR a înaintat un proiect de lege prin care s-ar putea acorda stimulente financiare românilor care vor să se întoarcă și să muncească în țară.

Generatia care isi negociaza cel mai bine salariul. Romanii care castiga 42.000 de lei pe luna
Generatia care isi negociaza cel mai bine salariul. Romanii care castiga 42.000 de lei pe luna

Cele mai mari salarii din Romania platite specialistilor sunt castigate de tinerii care au intre 25 si 34 de ani, conform unui studiu „Mercer″, prezentat marti.

Patru romani, condamnati in UK pentru ca au supus unor „abuzuri ingrozitoare” 3 minore
Patru romani, condamnati in UK pentru ca au supus unor „abuzuri ingrozitoare” 3 minore

Patru romani, condamnati in UK pentru ca au supus unor „abuzuri ingrozitoare” 3 minore

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă