Un cunoscut rapper francez, care contesta paşaportul sanitar şi vaccinarea obligatorie, este la terapie intensivă cu Covid-19

Rapperul Akhenaton
Getty

Akhenaton, un cunoscut rapper din Franţa, care s-a pronunţat în mod public şi de mai multe ori împotriva paşaportului sanitar şi a vaccinării obligatorii, a fost diagnosticat cu COVID-19 şi internat la terapie intensivă.

Rapperul Akhenaton, liderul grupului IAM, a fost spitalizat duminică seară şi transferat apoi la secţia de terapie intensivă a spitalului Timone din oraşul Marsilia, informează miercuri site-ul cotidianului Le Figaro, scrie Agerpres.

Artistul a fost internat pentru detresă respiratorie. Contactaţi e BFM Marseille Provence, membrii familiei sale au confirmat că Akhenaton, un muzician în vârstă de 52 de ani, a fost spitalizat, însă au refuzat să facă alte declaraţii.

Pe 21 iulie, grupul IAM a fost nevoit să anuleze trei concerte pe care le avea programate în această perioadă întrucât unul dintre membrii săi, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, fusese testat pozitiv cu noul coronavirus. IAM trebuia să susţină un concert la Saint-Raphael luni seară şi apoi un alt concert la Luxey, marţi seară.

Rapperul Akhenaton şi-a exprimat în mod public opoziţia faţă de paşaportul sanitar din Franţa, în mai multe rânduri. "V-o spun din nou, eu şi grupul IAM suntem împotriva paşaportului sanitar şi împotriva vaccinării obligatorii, în cazul personalului de îngrijire sau al altor profesii", declarase rapperul într-un mesaj video publicat pe reţelele de socializare.

Citește și
Avion
Germania nu mai primește turiști fără dovadă a imunității la COVID sau test negativ
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Akhenaton, al cărui nume real este Philippe Fragione, s-a născut pe 17 septembrie 1968 în Marsilia şi este un cunoscut rapper şi producător hip-hop francez de origine italiană. A devenit celebru ca membru al grupului IAM, dar a continuat să lanseze albume şi în calitate de artist solo. Grupul IAM, format în anii 1988, este considerat un pionier şi unul dintre cei mai de succes reprezentanţi ai stilului hip-hop francez. Trupa a lansat 10 albume de studio, care au fost foarte bine primite de public şi de criticii de specialitate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Războiul s-a schimbat”. Tulpina Delta de Covid-19, mult mai contagioasă, se răspândește rapid în SUA
„Războiul s-a schimbat”. Tulpina Delta de Covid-19, mult mai contagioasă, se răspândește rapid în SUA

Tulpina Delta provoacă forme de COVID mai severe și se răspândește cu o repeziciune ieșită din comun.

Germania nu mai primește turiști fără dovadă a imunității la COVID sau test negativ
Germania nu mai primește turiști fără dovadă a imunității la COVID sau test negativ

Toți călătorii care sosesc în Germania din acest weekend trebuie să prezinte fie o dovadă a imunității la COVID-19 - adică o adeverință care să ateste că s-au vaccinat sau că au trecut prin boală - fie un rezultat negativ la testul COVID, scrie Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă